În perioada scursă de la începutul invaziei ruse preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a filmat apărând în diverse locuri din capitala Kiev, dar el de fapt nu se afla în acele locuri şi a folosit pentru realizarea respectivelor înregistrări o tehnică de suprapunere a imaginilor, a remarcat agenţia EFE în urma verificărilor efectuate prin sistemul său de ''fact-check'' şi consultării unor specialişti în domeniu, conform Agerpres.
Tehnica folosită, denumită ''Chroma key'', constă în înlocuirea unui element vizual, fotografie sau imagine, cu un altul. Preşedintele ucrainean, fost actor de comedie, a recurs efectiv la această tehnică cinematografică pentru a simula prezenţa sa în locuri din Kiev fără să se afle în realitate acolo.
Una dintre aceste secvenţe a fost publicată de Zelenski pe pagina sa de Facebook şi pe canalul său de Telegram pe 19 martie. El apare în acele imagini în faţa ''Casei cu Himere'', o clădire construită în stilul Art Nouveau şi situată în faţa sediului preşedinţiei.
După cum explică un expert spaniol în tehnică digitală, Jose Noblejas, la începutul înregistrării preşedintele ucrainean se îndreaptă către cameră în aşa fel încât ''în doi paşi, creşte un metru'', ceva ''prea evident pentru a fi o situaţie reală''. Mai mult, remarcă acelaşi specialist, umerii lui Zelenski se estompează cu fundalul imaginii, un alt indiciu că a fost o înregistrare făcută cu ''Chroma key''.
Acest truc video a fost folosit şi într-o înregistrare din 8 martie în care Zelenski a simulat că se filmează cu un smartphone lângă o tranşee. În această secvenţă se observă cum o parte din urechea dreaptă a preşedintelui dispare când se suprapune peste numărul de înmatriculare al unui vehicul parcat în apropiere. ''Când în jurul capului avem elemente de mici dimensiuni, se întâmplă uşor ca ''Chroma key'' să mănânce o parte dintr-unul din elemente'', explică expertul citat.
Totuşi, alte imagini cu Zelenski considerate îndoielnice de unii internaţi sunt de fapt reale şi nu au suferit nicio manipulare digitală, notează fotograful Juae Martín, expert la rândul său în ''Chroma key''. Este cazul înregistrării din 11 martie, în care Zelenski apare în stradă în faţa sediului preşedinţiei, sau cel al imaginilor de miercuri filmate în biroul său oficial. Coerenţa iluminării, umbrele, mişcările camerei şi alte detalii demonstrează în ambele cazuri că imaginile nu au fost falsificate digital.
Mai mulţi internauţi au observat tertipul folosit de Zelenski şi l-au invocat drept dovadă că el ar fi părăsit capitala ameninţată până de curând de trupele ruse, ceea ce însă nu se confirmă, preşedintele rămânând la Kiev cel puţin o mare parte din timp şi a avut acolo inclusiv întâlniri faţă în faţă cu politicieni şi jurnalişti, cum a fost interviul acordat pe 1 martie agenţiei Reuters şi postului CNN în buncărul unei clădiri guvernamentale din Kiev.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2022, 19:46)
S-ar putea sa fie doar inceputul devoalarii unei imposturi mai extinse . asumata programatic !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2022, 23:06)
Fake si impostura. Mama imposturii.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2022, 07:08)
Zelenski nici macar nu exista.
2. La steaua
(mesaj trimis de Oarecare în data de 09.04.2022, 08:41)
Zele era pe când nu s-a zărit,
Azi îl vedem și nu e.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2022, 09:32)
Zelenscki este un impostor sta pazit in buncar si nu iese de acolo.. Toata campania media de promovare a acestui actoras este o minciuna cap coada... Toate declaratiile lui Z sunt minciunile si incitare la ura etnica si interasiala tipice unui nazist notoriu....Cu alte cuvinte un excroc folosit de USA....