ANALIZĂ FLIGHT REFUND: Tarom, cea mai de încredere companie aviatică

I.T.
Companii / 27 septembrie 2018

Tarom, cea mai de încredere companie aviatică

Tarom s-a situat, în primele opt luni ale anului, pe locul întâi din punctul de vedere al numărului de curse cu incidente raportat la volumul total al zborurilor, cu 1,2 incidente la 100 de zboruri, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri. La polul opus s-a situat Air France, cu o pondere de aproape patru ori mai mare a incidentelor, de 4,6%. Analiza a luat în considerare 6 companii naţionale, active în România: Tarom, LOT, Czech Airlines, Lufthansa, Air France şi British Airways, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

În primele opt luni ale anului, cele şase companii au înregistrat în total 981.189 de zboruri şi un procent mediu de incidente de 2,9%. Sub media s-au clasat Tarom, cu 1,2%, Czech Airlines cu 1,6%, British Airways cu 2% şi Lufthansa, cu 2,6%. Doar Air France a înregistrat un procent peste medie, de 4,6 incidente la o sută de zboruri. Rezultatele slabe înregistrate de către operatorul francez şi cel german sunt efectul direct al grevelor din prima parte a anului care au condus la anularea a sute de zboruri şi a unei greve a controlorilor de trafic în Germania.

"Numărul curselor aeriene din Europa creşte cu rapiditate, iar infrastructura rămâne în urma acestei evoluţii. În acest context, ne aşteptăm ca numărul incidentelor să crească. Pasagerii au dreptul la compensaţii de până la 600 de euro dacă incidentul este imputabil liniei aeriene. Serviciul online Flight Refund ajută acei călători al căror zbor a întârziat mai mult de trei ore, a fost anulat sau în cazul în care li s-a interzis îmbarcarea în mod nejustificat. Din păcate, mai puţin de 5% din călători îşi cunosc drepturile", declară Aniko Bolyo, general manager Flight Refund.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb