Analiză Imobiliare.ro: Cât poţi cere chirie pe apartamentul tău?

S.B.
Companii #Construcţii / 1 iulie

Analiză Imobiliare.ro: Cât poţi cere chirie pe apartamentul tău?

Marile oraşe din ţară continuă să atragă un număr semnificativ de chiriaşi, iar proprietarii au parte de o veste bună la începutul acestei veri. Sumele solicitate la nivel de piaţă sunt în creştere faţă de anul trecut în toate centrele regionale majore din România, atât în cazul garsonierelor, cât şi în cazul apartamentelor cu 2 şi 3 camere.

"Există diferenţe mari între un oraş sau altul dar şi între o zonă sau alta în cadrul aceluiaşi oraş. Zona, dar şi starea generală a apartamentului, nou sau vechi, tipul de mobilă şi gradul de utilare şi confort sunt principalele aspecte care contribuie la stabilirea preţului final. Cererea este mare, în continuare, iar un apartament bine poziţionat ca preţ, se închiriază în doar câteva zile de la listare. Dacă, dimpotrivă, nu sună telefonul, înseamnă ca preţul nu este în piaţă", a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Iată care sunt cartierele care atrag privirile celor mai mulţi potenţiali chiriaşi şi unde se pot câştiga cele mai mari sume din închirierea apartamentelor, potrivit datelor centralizate şi analizate de Imobiliare.ro.

Cât poţi să ceri chirie în Bucureşti? Dacă ai deja un chiriaş, poate fi timpul să creşti suma solicitată

Chiriile solicitate pentru locuinţele din Capitală s-au majorat în ultimul an atât în cazul garsonierelor, cât şi în cazul apartamentelor mai spaţioase. Dacă la începutul verii trecute se cerea o chirie medie de 300 euro/lună pentru o garsonieră, în prezent preţul a ajuns la 340 euro/lună.

Apartamentele cu 2 camere, care sunt de cele mai multe ori şi cele mai căutate de potenţialii chiriaşi, se închiriază cu 520 euro/lună în condiţiile în care chiria medie era de 470 euro/lună în iunie 2023, iar pentru cele cu 3 camere se solicită în medie suma de 700 euro/lună cu 50 de euro în plus faţă de anul trecut.

Centrul Capitalei, cel mai atractiv. Accesul la metrou, numitorul comun al celor mai populare zone

Cei mai mulţi potenţiali chiriaşi care şi-au căutat un apartament în Bucureşti pe Imobiliare.ro şi-au arătat interesul pentru zona Victoriei-Romană-Universitate-Unirii din inima oraşului. Aici găsim şi una dintre cele mai bogate oferte din Capitală, dar şi preţuri pe măsura poziţionării privilegiate a acestor proprietăţi în centrul oraşului, cu acces la cele mai multe variante de transport în comun şi în proximitatea multor puncte de interes pentru chiriaşi - de la restaurante, terase şi baruri şi până la instituţii de învăţământ şi multiple opţiuni de divertisment. Pentru un apartament situat în această zonă poţi solicita, în medie, 600-650 euro/lună chirie.

Un alt areal care atrage numeroşi chiriaşi, aflaţi în căutarea unor locuinţe mai accesibile ca preţ, este Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii. Şi de această dată observăm un număr ridicat de proprietăţi disponibile deja la închiriere, dar suma medie solicitată de proprietari se plasează în jurul valorii de 400 euro/lună. Zona oferă acces la metrou, iar cei care ajung să se mute aici au mall-uri şi hipermarketuri la doi paşi de casă. Un apartament situat în acest areal va fi foarte atractiv în câteva luni pentru studenţi, având în vedere facultăţile aflate în apropiere.

Poţi solicita o chirie lunară similară şi dacă dai în chirie un apartament în Drumul Taberei. Aceasta este o altă zonă foarte populară în rândul chiriaşilor, care oferă acces la metrou, dar şi proximitate faţă de unul dintre cele mai mari parcuri din Capitală.

Pe locul patru în topul celor mai atractive zone bucureştene pentru chiriaşi se găseşte Tineretului-Timpuri Noi. Printre atuurile sale se numără apropierea faţă de centru, accesul la metrou şi, desigur, parcul ideal pentru familiile cu copii. Numărul de proprietăţi disponibile în această parte a oraşului este însă semnificativ mai mic faţă de cel întâlnit în zonele anterioare. Apartamentele se închiriază, în medie, cu 500 euro/lună.

Preţul îşi spune cuvântul pentru mulţi dintre chiriaşi aşa că nu este de mirare faptul că printre cele mai dorite cartiere din Bucureşti întâlnim Berceni. Numărul proprietăţilor disponibile pe piaţă este mai mare decât în alte zone, iar chiria este una dintre cele mai accesibile din oraş media situându-se în jurul valorii de 380 euro/lună. Dezvoltarea semnificativă pe segmentul rezidenţial nou se traduce prin mai multe variante de apartamente situate în blocuri finalizate în ultimii ani pentru care se caută chiriaşi. Accesul la numeroase mijloace de transport în comun, inclusiv la metrou, numărul mare de spaţii de joacă pentru copii, apropierea faţă de Parcul Tineretului şi opţiunile de shopping foarte variate sunt câteva dintre punctele forte ale cartierului.

Cât poţi să ceri chirie în Cluj-Napoca? Multe proprietăţi se închiriază mai scump ca în Bucureşti

Garsonierele şi apartamentele cu 2 camere din Cluj-Napoca se închiriază, la ora actuală, cu preţuri mai mari decât în Capitală. Discutăm despre o medie de 350 euro/lună în cazul garsonierelor şi de 550 euro/lună în cazul locuinţelor cu 2 camere.

Dacă ai în proprietate însă un apartament cu 3 camere pentru care vrei să găseşti chiriaş, preţul cu care vei ajunge să-l închiriezi va fi, cel mai probabil, mai mic decât cel pe care l-ai putea câştiga cu o proprietate similară în Capitală. Chiria medie plătită de clujeni este de 670 euro/lună pentru astfel de locuinţe.

Cele mai căutate zone din Cluj-Napoca. Închiriezi cu cele mai mici preţuri în Mănăştur

Dacă ai un apartament în Mărăşti sau Mănăştur, atunci vei atrage cu siguranţă un număr considerabil de potenţiali chiriaşi, interesul fiind foarte mare pentru aceste cartiere. Chiria medie pe care o poţi solicita pentru un apartament în Mărăşti este de 550 euro/lună. În Mănăştur preţurile sunt însă unele dintre cele mai mici de pe piaţă, media situându-se în jurul valorii de 450 euro/lună. Doar în cartierul Someşeni apartamentele se închiriază mai ieftin.

Alte două zone-magnet pentru chiriaşi sunt Gheorgheni şi Zorilor. Apartamentele se închiriază aici la preţuri similare cu cele din Mărăşti. Centrul oraşului este şi el atractiv, iar avantajul proprietarilor este că în acest caz pot solicita chirii semnificativ mai mari pentru locuinţele lor. Apartamentele aflate aici se închiriază, în medie, cu 650 euro/lună, cel mai mare preţ din oraş.

Fiind vorba despre un oraş cu numeroase facultăţi de renume, cererea pentru apartamentele din Cluj-Napoca va începe să crească semnificativ în scurt timp, odată cu apropierea noului an universitar şi întoarcerea studenţilor la cursuri.

Cât poţi să ceri chirie în Braşov? Mulţi chiriaşi îşi doresc locuinţe noi

Braşovul este al treilea cel mai scump oraş din ţară pentru chiriaşi, după Bucureşti şi Cluj-Napoca. Dacă ai o garsonieră, poţi solicita în medie o chirie de 320 euro/lună pentru aceasta. În cazul apartamentelor cu 2 camere suma creşte la 480 euro/lună.

Chiria medie pe care o solicită ceilalţi proprietari din Braşov pentru apartamentele cu 3 camere este de 600 euro/lună, cu 50 euro mai mare decât la începutul verii trecute.

Printre cele mai căutate zone în rândul potenţialilor chiriaşi se numără Tractorul şi Avantgarden, două cartiere care s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani unde găsim numeroase locuinţe noi. Se solicită, potrivit datelor Imobiliare.ro, o chirie medie de 450-500 euro/lună pentru proprietăţile aflate aici.

Centrul oraşului este, de asemenea, foarte atractiv pentru cei care îşi caută o locuinţă pe care să o închirieze. Avantajul proprietarilor este că pot solicita, în acest caz, unele dintre cele mai ridicate preţuri din oraş. Un apartament din centrul Braşovului se închiriază cu o sumă medie de 550 euro/lună.

Cartierul Astra se numără, la rândul său, printre cele mai populare în rândul potenţialilor chiriaşi, iar şi oferta disponibilă aici este variată. Chiriile sunt însă mult mai mici în acest caz, media situându-se în jurul valorii de 420 euro/lună.

Cât poţi să ceri chirie în Constanţa? Tomis Nord-Badea Cârţan, cea mai căutată zonă din oraş

O garsonieră din Constanţa poate fi închiriată, de cele mai multe ori, cu suma de 300 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro. În cazul acestui tip de proprietate preţul a crescut pe plan local cel mai puţin faţă de începutul verii trecute, mai exact cu doar 35 euro.

Chiria medie care se solicită la ora actuală pentru un apartament cu 2 camere este de 450 euro/lună, iar cea pentru un apartament cu 3 camere este de 600 euro/lună. Suma pe care o poţi solicita din partea chiriaşului diferă, însă, considerabil în funcţie de atractivitatea cartierului în care se află locuinţa, mobilier, finisaje şi multe altele.

Tomis Nord-Badea Cârţan este, în momentul de faţă, cea mai căutată zonă din Constanţa în rândul potenţialilor chiriaşi şi dispune şi de o ofertă foarte bogată de locuinţe. Chiria medie pentru un apartament ajunge la 450 euro/lună.

Locul al doilea în topul preferinţelor celor care îşi caută o chirie în oraşul de pe malul Mării Negre este ocupat de zonele Universitate (Capitol-Central) şi Faleză Nord. Aceasta din urmă este, alături de zona Delfinariului, cea mai scumpă din oraş. Apartamentele se închiriază, în medie, cu 600 euro/lună.

Dacă ai o locuinţă în zona Tomis Plus-Boreal este, de asemenea, posibil ca aceasta să atragă interesul celor care prospectează piaţa în căutarea celui mai bun apartament. Se solicită, în medie, 500 euro/lună chirie pentru proprietăţile localizate aici.

Cât poţi să ceri chirie în Iaşi? Preţul nu îi descurajează pe chiriaşi

Garsonierele pot fi date spre închiriere pentru o sumă medie de 300 euro/lună, în timp ce pentru apartamentele cu 2 camere proprietarii solicită 400 euro/lună. Locuinţele mai spaţioase, cu 3 camere, se închiriază cu cele mai mari preţuri şi s-au scumpit şi cel mai mult faţă de începutul verii trecute. Chiria medie pentru o astfel de proprietate era de 450 euro/lună în iunie 2023 şi a ajuns la 500 euro/lună în prezent.

Chiar dacă în centrul oraşului şi în zona Copou-Sărărie se solicită cele mai mari ridicate chirii, 450-500 euro/lună, acestea atrag şi cel mai mare număr de potenţiali chiriaşi.

Tătăraşi şi Păcurari-Canta sunt alte două zone din oraş populare în rândul celor care îşi caută un apartament de închiriat. Suma pe care o poţi solicita în calitate de proprietar este, însă, semnificativ mai mică, media situându-se în jurul valorii de 370 euro/lună.

Tudor Vladimirescu, Alexandru cel Bun şi Nicolina se numără şi ele printre cele mai dorite zone din oraş.

Cât poţi să ceri chirie în Timişoara? Cetate, Torontalului-Bucovina şi Tipografilor, printre cele mai bănoase zone

Chiria medie pentru garsoniere este de 250 euro/lună, cea pentru apartamentele cu 2 camere este de 390 euro/lună, iar cea aferentă apartamentelor cu 3 camere ajunge la 450 euro/lună. Timişoara este astfel cel mai accesibil oraş mare din ţară pentru chiriaşi, dar chiar şi aşa există zone în care poţi să câştigi sume bune din închirierea unui apartament.

Zona Cetate este cea mai căutată de potenţialii chiriaşi care analizează oferta din piaţă pe Imobiliare.ro şi este cea mai bănoasă pentru proprietari. Chiria medie pe care poţi să o ceri pentru un apartament este de 450 euro/lună. Alte zone bune pentru câştiguri din închirieri sunt Torontalului-Bucovina, Tipografilor, Aradului şi Braytim.

La polul opus se află Freidorf, Buziaşului şi Blaşcovici unde chiria medie pe care o poţi solicita pentru un apartament scade sub 300 euro/lună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb