ANALIZĂ REUTERS: "Băncile centrale vor trăi fericite cu o inflaţie de peste 2%"

Cele mai mari bănci centrale din lume vor trăi fericite cu o inflaţie mai mare de 2%, iar investitorii care pariază acum pe un sfârşit mai rapid al stimulentelor monetare vor fi cel mai probabil de partea greşită a pariului, arată o analiză realizată de Reuters.

După un deceniu de subestimare şi subţintire a inflaţiei, bancherii centrali din Statele Unite, Europa şi Japonia au toate motivele pentru a ţine deschis robinetul banilor ieftini, iar factorii de decizie îşi rescriu chiar propriile reguli astfel încât să poată să lase inflaţia să depăşească obiectivul tradiţional de 2%.

Potrivit sursei citate, este foarte probabil ca băncile centrale să majoreze stimulentele monetare, în special în zona euro, în efortul lor de a menţine costurile de finanţare foarte jos. Asta presupune ignorarea îngrijorărilor că inflaţia va fi prea puternică cel puţin până când economiile se vor fi întors la nivelurile de dinainte de pandemie.

Banca centrală a Australiei a lansat deja - după vânzările puternice de titluri de stat de săptămâna trecută şi creşterea randamentelor - o nouă operaţiune de cumpărare de obligaţiuni suverane, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat în mai multe rânduri investitorii să nu împingă randamentele prea sus, asta cel puţin dacă nu vor să intre într-o bătălie cu BCE care are un "cufăr de război" de 1 trilion de euro.

Argumentul central al investitorilor în privinţa posibilităţii apariţiei unui puseu inflaţionist puternic este că, odată ce economiile se vor redeschide, stimulentele guvernamentale masive se vor combina cu cererea consumatorilor, care până acum a fost reprimată, declanşând presiuni inflaţioniste nemaivăzute de zeci de ani. Iar deşi ambele tabere ale dezbaterii au de partea lor economişti de renume, vocile care contează cu adevărat minimizează ameninţarea inflaţionistă.

"Dinamica inflaţiei se schimbă într-adevăr în timp, nu se schimbă peste noapte" a spus săptămâna trecută, în Congresul american, Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite. "Chiar nu vedem cum un val de cheltuieli sau de sprijin fiscal..., care nu este susţinut mulţi ani, ar schimba de fapt acea dinamică a inflaţiei".

Chiar dacă inflaţia accelerează, un mare "dacă" care apare - având în vedere că marile bănci centrale nu şi-au atins obiectivul de 2% în ultimul deceniu - are legătură cu efectele întâririi prea devreme a politicii monetare. O înăsprire prematură este considerată de bancherii centrali drept un posibil rău mai mare decât o mişcare prea lentă.

În primul rând, o mare parte din creşterea preţurilor este temporară, determinată de revenirea petrolului, de măsurile de stimulare fără precedent şi de efectul de bază - mai precis scăderea puternică a inflaţiei ca urmare a debutului crizei sanitare Covid-19 din martie-aprilie 2020 (dacă rata inflaţiei a fost mai mică într-o perioadă corespunzătoare a anului precedent, chiar şi o creştere relativ mai mică a indicelui preţurilor va da aritmetic o rată ridicată a inflaţiei curente). Prin urmare, aceasta nu pare să fie o creştere susţinută a inflaţiei cum ţintesc în mod normal factorii de decizie de la nivelul băncilor centrale.

O politică monetară mai strictă ar putea, de asemenea, să sugrume creşterea economică - o posibilă gafă costisitoare având în vedere că zeci de milioane de oameni încă sunt fără loc de muncă după cea mai mare criză economică şi sanitară din ultimul secol. În cel mai rău caz, costurile mai mari de finanţare suverană ar ridica îngrijorări cu privire la sustenabilitatea datoriilor, în special în ţările puternic îndatorate din sudul Europei şi în pieţele emergente.

Mesajul de la Fed a fost uniform şi clar: ritmul achiziţiilor lunare de obligaţiuni (120 de miliarde de dolari - 80 de miliarde obligaţiuni suverane şi 40 de miliarde obligaţiuni ipotecare) nu se va schimba până când economia nu se va redresa mai complet, iar orice creştere a ratei dobânzii de referinţă va fi operată chiar mai departe în viitor, posibil în 2023 sau 2024.

Banca centrală a Japoniei şi BCE au emis mesaje similare: nu va exista o inversare a stimulului monetar pentru o lungă perioadă de timp, posibil ani de zile.

Preocuparea centrală a băncilor centrale este ocuparea forţei de muncă: există încă o gaură de 10 milioane de locuri de muncă în economia americană care nu exista în februarie 2020, în timp ce în zona Euro rata şomajului este menţinută artificial scăzută de măsurile guvernamentale.

Fed-ul pune deja un accent mai mare pe crearea de locuri de muncă - în special pentru familiile cu venituri reduse - şi s-a angajat explicit anul trecut să lase inflaţia să depăşească pentru ceva timp ţinta de 2% după perioada lungă în care inflaţia s-a situat sub nivelul respectiv. Asta cu aşteptarea că depăşirea pragului de 2% va fi moderată şi tolerarea ei presupune o întărire a economiei şi a pieţei muncii.

În timp ce BCE şi Banca Japoniei nu au vreun mandat pentru ocuparea integrală a forţei de muncă, examinări ale cadrului de politici sunt în curs de desfăşurare iar acestea ar putea pune accentul pe consideraţii sociale, în special pe locuri de muncă.

BCE dezbate deja posibilele merite ale unei inflaţii de peste 2% după un deceniu de inflaţie suboptimală, indiciu că o posibilă supraîncălzire pe piaţa muncii nu va declanşa, pe cont propriu, o acţiune pe partea de rată-cheie.

"Piaţa muncii tinde în general să fie în urma activităţii reale cu până la maximum şase luni şi este posibil să vedem încă un val de fuziuni, falimente şi disponibilizări", spune Tamara Basic Vasiljev de la Oxford Economics pentru Reuters.

În timp ce creşterea randamentelor suverane a provocat o volatilitate puternică în pieţe săptămâna trecută, mişcările ascendente nu sunt excesive şi pot fi pur şi simplu o inversare a randamentelor excesiv de mici din ultimul an, mai arată analiza.

Randamentul de pe scadenţa 10 ani al titlurilor trezoreriei americane au crescut cu 56 de puncte de bază în acest an - până la recordul pre-pandemic - în timp ce randamentele la titlurile pe 10 ani ale Japoniei sunt cu doar 14 puncte de bază mai mari faţă de debutul anului, iar o obligaţiune germană pe 10 ani încă oferă un randament negativ de -0,25%.

"Vedem revenirea randamentelor obligaţiunilor de la niveluri extrem de scăzute la niveluri încă scăzute nu ca pe un obstacol, ci mai degrabă ca pe o consecinţă a revenirii economice puternice", spune Holger Schmieding, economist la banca germană de investiţii Berenberg.

De asemenea, factorii de decizie de la nivelul băncilor centrale au minimizat mişcările în ultimele săptămâni.

Preşedintele ramurii Federal Reserve din Atlanta, Raphael Bostic, a susţinut recent într-un discurs că avansul randamentelor nu este îngrijorător şi că acesta nu justifică un răspuns din partea Fed. Între timp, factori de decizie de la BCE au declarat şi ei că o anumită creştere a randamentelor reflectă fundamentele mai bune ale economiei.

"Există foarte puţină îndoială în mintea mea că băncile centrale nu se vor apleca în cele din urmă destul de puternic împotriva unei creşteri susţinute a randamentelor", arată şi strategul Deutsche Bank Jim Reid într-o notă adresată clienţilor. "Pur şi simplu nu îşi permit să o vadă cu nivelul datoriilor la un asemenea nivel", spune Reid.

La rândul său, Scott Minerd, directorul de investiţii al Guggenheim Partners, spune la rândul său într-un articol din Financial Times că mişcările din pieţe de săptămâna trecută ar putea să aducă acţiuni noi din partea băncilor centrale mai devreme decât mai târziu.

"Această volatilitate începe să aibă un impact real în pieţele financiare, iar dată fiind cantitatea excesivă de împrumuturi din sistem (leverage - eng.) ne jucăm cu riscul de a ne trezi cu instabilitate financiară. Rezerva Federală ar putea să fie nevoită să devină şi mai agresivă pentru a ţine pieţele departe de şi mai mult haos", spune Minerd.

Întoarcerea "justiţiarilor" din piaţa de obligaţiuni - "bond vigilantes", termen creat de economistul Ed Yardeni ce denotă investitori care vând obligaţiuni pentru a creşte randamentele în semn de protest faţă de politicile fiscale sau monetare considerate inflaţioniste - s-ar putea totuşi dovedi una scurtă, consideră Robert Michele, directorul de investiţii al JP Morgan Asset Management. Acesta scoate în evidenţă că achiziţiile lunare de 120 de miliarde de dolari ale Fed-ului reprezintă o "bazooka" foarte mare împotriva creşterii costurilor de finanţare. Adăugând şi achiziţiile celorlaltor bănci centrale, Michele spune că există un "tsunami" global de bani care va reuşi să calmeze turbulenţele din ultima perioadă.

"La un moment dat - şi ar putea să fie acum - va exista o capitulare, randamentele se vor fi dus prea sus, iar greutatea implacabilă a achiziţiilor de obligaţiuni din partea băncilor centrale va stabiliza piaţa. Achiziţiile de active sunt implacabile. Nu te poţi lupta cu ele", spune Robert Michele.