În SUA, în luna august nu a fost creat nici un loc de muncă, impactul acestui fapt asupra pieţelor de acţiuni fiind negativ nu numai pentru că a fost o raportare mult sub estimări, ci şi pentru că reducerea considerabilă a ratei şomajului (aflată la 9,1%, un nivel foarte ridicat după norme istorice) ar necesita crearea a cel puţin 250.000 de locuri de muncă pe lună, arată un comunicat remis redacţiei.
"Economia dominantă a lumii pierde din viteză chiar înainte de a începe un program de austeritate care ar trebui să reducă deficitul public cu cel putin 2,4 trilioane de dolari în urmatorii 10 ani. Iar când norii negri se adună, cel spre care se îndreaptă toate speranele este Ben Bernanke, preşedintele Federal Reserve. Acesta a aplicat deja în două rânduri reeta magică: aruncând dolari în piata a reuşit să energizeze pieele de capital, întărind încrederea în sistemul financiar. Economia reală nu a beneficiat însă de sprijin în aceeaşi măsură", a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
În plus, majorarea ofertei de dolari a amplificat riscurile de creştere a inflaiei, accelerând astfel preţul aurului până la maxime istorice. După o corecie rapidă de aproape 11% în 2 şedine de tranzacionare, aurul a urcat din nou până aproape de 1.900 de dolari/uncie la începutul săptămânii. Pieţele aşteaptă ca la reuniunea din septembrie, un pachet nou de injecii de lichiditate să fie promi sau măcar sugerat de către Fed.