PLASAMENTE ALTERNATIVE Ghenie şi Schiele, Leopold şi Albert

În fostele grajduri regale - dar ce zic eu regale, imperiale! - Viena a organizat o "insulă" a muzeelor, MuseumsQuartier. Printre ele se află şi muzeul Leopold, care nu poartă numele vreunui rege sau împărat ivit dintr-un arhiduce cu diplome false la bază, ci pe al unui pasionat şi priceput colecţionar de artă. Medicul Rudolf Leopold s-a născut acum 99 de ani, în Viena. La 20 de ani, după război, descoperă arta şi faptul că unii dintre celebrii de azi erau slab cotaţi, atunci, după ce naziştii îi declaraseră decadenţi. Face o pasiune pentru opera lui Egon Schiele şi reuneşte o colecţie redutabilă pe această temă.

Cu 30 de ani în urmă, statul austriac i-a cumpărat colecţia estimată la 500 de milioane de dolari, dar cu o treime din preţ, 195 mai exact. Înţelegerea cuprindea şi construcţia unui muzeu special, deschis în 2001, şi păstrarea colecţionarului în funcţia de director pe viaţă. A murit în 2010, la 85 de ani. În ultimul timp, unele piese importante din colecţia şi muzeul Leopold au fost semnalate ca fiind jefuite de nazişti de la evreii care le aveau în proprietate în vremurile teribile de acum opt decenii.

Leopold avea în colecţia sa de început al modernismului trei mari artişti care au murit în 1918, anul de final al Primului Război Mondial, când a fost conturată lumea de astăzi. Toţi trei au făcut parte din mişcare artistică vieneză Secession. Primul, în februarie, a murit Gustav Klimt, la 56 de ani, în urma unui atac de apoplexie. În toamna lui 1918, la 15 octombrie, a murit Koloman Moser, de 50 de ani, care suferea de cancer la gât. Ultimul, la sfârşitul lui octombrie, chiar pe 31, a decedat Egon Schiele. Trăise, rebel şi din ce în ce mai apreciat, doar 28 de ani. A fost o victimă a epidemiei de gripă spaniolă.

În 2024, tânărul pictor român Adrian Ghenie, de ceva timp şi de departe cel mai bine vândut pictor român, a deschis o expoziţie, "Shadow Paintings", la Albertina, dedicată şi inspirată din opera lui Egon Schiele. Dacă Leopold nu era rege, numele Albertina vine de la un prinţ, Albert Casimir de Saxonia, duce de Teschen, fiul unui rege şi al fiicei unui rege. Dar şi el, mort acum două secole, când avea 85 de ani, era colecţionar. A fost guvernator al Ungariei, până în 1781, cam cu trei ani înainte de răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, şi chiar guvernator habsburgic al Ţărilor de Jos. Cu această ocazie ridică palatul Schonenberg din Laeken, acum sediu al familiei regale. Să nu îl confundăm cu Palatul regal din Bruxelles, despre care se spune că ar fi inspirat Palatul regal din Bucureşti. Acela este sediul oficial, de stat şi regal, al Belgiei. Întorcându-ne la Laeken, Albert şi-a adunat o colecţie redutabilă, în castelul ridicat de el, cu multe, foarte multe lucrări imprimate, mai ales gravuri. Din Bruxelles, îşi aduce colecţia la Viena, unde amenajase un palat lângă Hofburg, speculând construcţiile, inclusiv de apărare, existente acolo unde acum este Muzeul Albertina. O treime din colecţie se scufundă odată cu nava care o transporta, atunci când prinţul colecţionar părăsea Bruxellesul ameninţat de Revoluţia franceză. Ca şi în cazul lui Rudolf Leopold, Albert şi soţia sunt un cuplu de colecţionari, implicaţi în egală măsură. Elisabeth Leopold a trăit cu 14 ani mai mult decât soţul său, părăsindu-ne în acest august, la 98 de ani. In schimb, arhiducesa Maria Christina, al cincilea copil al Mariei Teresa şi al soţului ei, Francisc I, a trăit doar 57 de ani. Prinţul Albert a murit la 24 de ani după ea, fără să se mai căsătorească, retrăgându-se în palatul colecţiei lor. Acum ei se odihnesc în Cripta Imperială de la Capucini, cu inimile la Herzgruft, în biserica augustină de lângă palatul albertin, iar viscerele în cripta de sub domul Sfântul Ştefan.

Albertina are mai mult impresionism francez decât Secession vienez. Expoziţia lui Adrian Ghenie de la Albertina din Viena este excepţională din mai multe puncte de vedere. Nu doar că artistul este un tânăr, încă, artist român, dar este şi unul foarte bun. S-a afirmat în lume, în muzee şi galerii celebre, dar şi acolo unde e vorba de bani, foarte mulţi bani, milioane. Recenta sa expoziţie de la Albertina este dedicată unui artist emblematic şi dramatic, Egon Schiele, foarte prezent la celălalt muzeu, Leopold. Nu este o simplă parafrază a operei acestuia ci o interpretare a unor lucrări ce s-au păstrat doar în fotografii, şi acelea alb-negru. Opera lui Schiele a avut de suferit în Al Doilea Război Mondial, deşi autorul murise în 1918, la sfârşitul celuilalt mondial. Adrian Ghenie nu reconstituie cu acribie lucrările dispărute ale lui Egon Schiele ci le interpretează în stilul său, personal şi original. Efectul este uimitor. Conceptul îi aparţine lui Ciprian Adrian Barsan, "an Austrian investor, designer, and philanthropist based in Zurich and Tokyo", după cum scrie un site. Născut la Arad, enigmaticul Bârsan a creat Fundaţia Infinitart din Viena, specializată în proiecte internaţionale culturale şi de artă. La Albertina l-a mai adus, acum şase ani, şi pe artistul georgian Niko Pirosmani.

Să vorbim şi de bani. Pentru că, la 9 octombrie, cu exact două ore înainte de deschiderea expoziţiei vieneze, la Londra, casa Sotheby's obţinea 1,740 de milioane de lire sterline pentru o pictură de Adrian Ghenie, din 2018, numită "St Christopher". Preţul se înscrie în intervalul de estimare, care nu depăşea două milioane de lire sterline. Lucrarea de 2,4 pe 1,8 metri este de excepţie. Frizează nonfigurativul dar tot îi ghicim silueta enigmaticului personaj, şi chiar pe copilul purtat de sfânt. Sfântul Cristofor, sau Hristofor, este cel care îl trece pe Hristos, sub forma unui copil, printr-un râu învolburat. Copilul este deosebit de greu, ca de plumb, pentru că poartă greutatea lumii pe umerii săi, dar sfântul, foarte voinic şi puternic, reuşeşte să îl aducă la mal. Hristos îi spune să-şi înfigă toiagul în pământ şi acesta înfrunzeşte. Este un sfânt foarte apreciat în Occident, fiind reprezentat mereu cu copilul purtat pe umeri, în mijlocul unui râu învolburat. Este protectorul călătorilor iar în pictura sa, Adrian Ghenie îl face pe uriaşul fantomatic, cu trei dungi clare şi paralele pe pantalonii scurţi, un simbol al dramei emigranţilor şi al refugiaţilor. Mai ales în iconografia ortodoxă, Sfântul Hristofor, purtătorul lui Hristos, apare ca un om cu cap de câine, rareori cu cap de miel. Există o realitate istorică, legată de informaţiile privind originea sfântului, referitoare la existenţa unor triburi de oameni cu cap de câine, întâlnite şi de Alexandru Macedon în drumul lui spre India. Se crede că nu este vorba de vreo defecţiune genetică ci de o practică de schimbare a chipului pentru a-i da o apariţie fioroasă. Dincolo de aceasta, există numai cuvinte bune despre aceşti oameni, foarte ospitalieri şi buni. Urâţenia exterioară, a chipului şi a trupului, este în contradicţie cu frumuseţea interioară a oamenilor cu chipuri fioroase.

Nu cred că voi merge la Viena pentru expoziţia lui Adrian Ghenie, deşi tare îmi place cum arată această simeză. În fotografii, desigur. Nu îmi place cum se comportă fiţoasa Albertina cu jurnaliştii, spre deosebire de muzeele Leopold şi Belvedere. În schimb, la Bucureşti, avem incredibila pictură a Anei Iulia Miheşan, artistă cu studii la Cluj şi Londra, care şi-a stabilit viaţa şi atelierul la Atena, în Grecia, şi de un an face din Bucureşti scena operei sale, impetuoasă şi intensă. Aviz colecţionarilor care ştiu că poartă în portofel un baston de Leopold sau de Albertin.