ANALIZĂ XTB: De ce scade euro de când Trump a câştigat alegerile din SUA?

A.D.
Piaţa de Capital / 14 noiembrie

ANALIZĂ XTB: De ce scade euro de când Trump a câştigat alegerile din SUA?

Scenariile cu privire la menţinerea deprecierii monedei euro sau la o paritate cu dolarul depind, în mare măsură, de nivelul de agresivitate al politicilor tarifare impuse de SUA, arată analiştii XTB.

Politica tarifară a lui Trump susţine teoria unui dolar puternic, pentru că ar reduce importurile şi, prin urmare, oferta de dolari în străinătate.

În aceste condiţii, Zona Euro este una dintre regiunile care ar putea suferi cel mai mult de pe urma acestor politici, deoarece multe dintre economiile europene se bazează pe exporturi.

Un exemplu în acest sens este Germania, ale cărei exporturi sunt destinate în proporţie de 10% Statelor Unite, principala sa piaţă. Prin urmare, tarifele includ două aspecte care întăresc

dolarul, în detrimentul monedei euro.

În primul rând, este vorba despre reducerea ofertei de dolari în străinătate, deprecierea este oprită. În al doilea rând, intervine şi reducerea cererii de produse străine - în acest caz, europene -, care va afecta economia Zonei Euro prin scăderea între 0,5% şi 1,5% din PIB pentru anul în care se aplică tarifele, arată analiştii XTB.

Zona Euro are deja ţări cu rate de creştere foarte scăzute sau chiar trimestre în recesiune, cum este - din nou - cazul Germaniei. În acest context, BCE ar fi nevoită să reducă mai rapid ratele dobânzilor, ceea ce ar duce la o slăbire suplimentară a monedei euro.

Va continua euro să scadă? Răspunsul la această întrebare va depinde, de fapt, de implementarea politicii tarifare agresive plănuite de Trump. Preşedintele ales al SUA doreşte un dolar slab pentru a creşte exporturile, iar politicile fiscale pe care intenţionează să le implementeze vor slăbi, probabil, moneda, subliniază analiştii XTB.

Dacă tarifele sunt implementate, euro va continua probabil să sufere. Pe de altă parte, dacă nu va fi cazul, am putea asista la o stabilizare a monedei, corelată cu presiunea descendentă asupra dolarului, alimentat, la rândul său, de creşterea deficitului provocată de reducerile fiscale.

În privinţa posibilei parităţi între euro şi dolar, acesta nu este un scenariu fezabil pe termen scurt, dar după ce Powell îşi încheie în 2026 mandatul în fruntea FED, Donald Trump va avea multe instrumente pentru a putea "împinge" dolarul în jos. Prin urmare, acest scenariu cu privire la paritate va dura mult timp.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dobanzile la bonduri sunt foarte corelate cu dolarul. cum dobanzile cresc, asa si dolarul.(lumea cumpara dolari sa ia bonduri cu dobanzi mai mari ca-n EU). simplist dar corelatia e foarte stransa.

    1. Interest rates have a direct impact on exchange rates. When interest rates rise, a country's currency typically strengthens, and when interest rates fall, the currency usually weakens. This is because interest rates are the return on investment for a country's currency.

    "De ce scade euro de când Trump a câştigat alegerile din SUA?"

    raspuns simplu: migratie a capitalurilor. 

    pont in vederea unui raspuns mai complex (nedetaliat aici) : observati va rog ca in ziua/cele 2 zile de dupa anuntarea castigarii mandatului SUA dec atre Trump toate bursele mature europene au suferit o corectie urata in timp ce bursa romaneasca.... A CRESCUT ! ia ganditi-va ce inseamna asta. ;) p.s. e de bine! :)  

    Ban.Cher.Vali 

    1. Acum stiu sigur ca o scada BVB.

      Ia sa vedeti ce corectie va fi in decembrie. 

      PS 

      De bursa americana ce zici?

      o crrscut ca fondurile de pensii nu au unde baga banii si nu au nici cui vinde cantitati mari. cat va dura nu stiun probabil inca cativa ani, dupa care scaderea drastica a populatiei nu va mai putea fi mascata.

      exemplu snn o bula uriasa ce va ramane intr-un reactor pt mai mult de un deceniu.

      scoti snn din bet si e picaj 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb