ANCA DRAGU: "Prima grijă a acestui nou USL a fost înlocuirea preşedintelui Senatului"

G.B
Politică / 23 noiembrie 2021

Anca Dragu

Anca Dragu

Senatorul USR Anca Dragu a declarat, astăzi, că înlocuirea sa "nemotivată" de la conducerea Senatului a fost "prima grijă" a noii majorităţi PNL-PSD-UDMR, evidenţiind, într-un bilanţ al activităţii, că "deschiderea instituţiei către cetăţeni" este cea mai mare satisfacţie pe care a avut-o în cele 11 luni de mandate, potrivit Agerpres.

"Prima grijă a acestui nou USL, a acestei coaliţii a fost înlocuirea preşedintelui Senatului pentru a asigura o funcţie pentru liderii noii coaliţii. Nu au mărit alocaţiile pentru copii, nu au mărit pensiile, nu s-au gândit la cetăţean, în schimb s-au gândit la o funcţie pentru partid. Şi au mai făcut un lucru, au dat cadou terenul Romexpo către o companie privată. Conform Constituţiei, funcţiile de preşedinte al Senatului şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt funcţii cu stabilitate. Art. 64 alin. 2 din Constituţie prevede că preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe perioada mandatelor Camerelor, în cazul de faţă 2020 -2024. Decizii ale Curţii Constituţionale invocă nevoia de stabilitate pe aceste funcţii. Stabilitatea şi continuitatea în aceste funcţii sunt privite ca o manieră de a preveni abuzurile puterii ce se poate coagula în mod conjunctural la nivelul Parlamentului", a spus Dragu, la Senat, după ce a fost revocată din funcţie.

Ea consideră că revocarea sa "este o decizie nemotivată", fără să fie "o sancţiune juridică, neexistând o abatere gravă a Constituţiei" pe care să o fi făcut-o cât timp a ocupat această poziţie. Dragu a amintit că USR va ataca la CCR înlăturarea sa de la şefia Senatului.

"Trebuie să spunem că există un vid legislativ aici. Acum 16 ani, CCR a declarat neconstituţionale articolele din Regulament care prevedeau posibilitatea de demitere a preşedintelui Senatului, ca o sancţiune juridică sau politică. În cei 16 ani, aceste două prevederi prin care se poate demite un preşedinte al Senatului nu au fost corectate. Ca om politic, ai o alegere de făcut: lupţi pentru a menţine stabilitatea instituţiei pe care o conduci, indiferent de provocările care pot apărea, sau te retragi la începutul crizei, pentru conservarea propriei imagini. Senatul a fost instituţia de unde s-a livrat stabilitate politică şi încredere. În 11 luni de mandat mi-am întărit convingerea pentru care m-am întors în ţară atunci când am decis să intru în politică: fără implicare, nu putem avea aşteptări ca lucrurile să se întâmple peste noapte", a adăugat Dragu.

Senatorul USR a precizat că în cele 11 luni de mandat a avut "o activitate intensă", iniţiind, alături de colegi, 21 de propuneri legislative depuse şi patru legi promulgate.

"Cea mai mare satisfacţie a acestei perioade a fost deschiderea instituţiei Senatului către cetăţeni", a mai spus Dragu, amintind că la cele 2 evenimente organizate în curtea Senatului şi dedicate în principal copiilor au participat peste 30.000 de persoane.

De asemenea, a vorbit de expoziţiile dedicate victimelor violenţei domestice şi victimelor incendiului de la Colectiv şi de expoziţia de gravuri Goya. În audienţele acordate online, a vorbit cu peste 150 de oameni în 10 luni iar pagina de Facebook a Senatului a fost redeschisă în mandatul său.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Mergi sa te plangi la ambasade !!!

    1. Bode?

    Terenul de la Romexpo a fost cedat catre un alt grup financiar al lui Iulian Dascalu. Totul se face cu discretie, pnl si psd parafand toate tunurile financiare. Decat cu usl la reforme, mai bine cu psd la furat.

    1. Lasa-i si pe astia de la USR.Reforme pe dracu.Niste incompetenti,nu stiu nici pe ce lume se afla,uite-te la primarii lor!

      Astia si daca stau degeaba sunt mai buni. Urmariti bugetele.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb