Anchetă în Ungaria în urma scandalului de spionaj Pegasus

G.B
Internaţional / 23 iulie 2021

Anchetă în Ungaria în urma scandalului de spionaj Pegasus

Parchetul din Budapesta a anunţat ieri deschiderea unei anchete, după dezvăluirile apărute duminică în presă conform cărora 300 de numere de telefon ar fi fost ţinta unor acţiuni de spionaj, relatează AFP, citată de Agerpres.

"În urma mai multor plângeri, biroul procurorului a dispus deschiderea unei anchete privind o potenţială colectare neautorizată de informaţii confidenţiale", a precizat parchetul într-un comunicat.

Ancheta urmăreşte să stabilească faptele şi să determine dacă şi ce infracţiune a fost comisă, a adăugat parchetul.

După şase luni de investigaţii, un consorţiu de 17 media internaţionale a acuzat Ungaria că foloseşte, la fel ca Maroc, Mexic şi alte ţări, tehnologia de spionaj israeliană a grupului NSO împotriva societăţii civile.

Conform reţelei Forbbidden Stories, 300 de telefoane ale unor jurnalişti, avocaţi, aleşi sau oameni de afaceri au fost luate ca ţintă. Este un caz unic în Uniunea Europeană.

Dezvăluirea a făcut valuri în Ungaria, acuzată cu regularitate de organizaţiile internaţionale că subminează statul de drept, de la revenirea la putere a premierului suveranist Viktor Orban în 2010.

Opoziţia liberală, reprezentanţi ai jurnaliştilor şi avocaţi au cerut o anchetă independentă.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a spus că este vorba de "un grup de media de stânga" care face "afirmaţii nefondate", "înghiţite de restul presei", "care urmează turma".

Potrivit juristului Mate Szabo, "acest tip de supraveghere este legal" de la o schimbare a legii în 2011. Este suficient un simplu acord din partea Ministerului de Justiţie pentru serviciile secrete.

Specialiştii subliniază absenţa unui control extern şi o încălcare a vieţii private, denunţate de altfel de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 2016.

Vera Jourova, vicepreşedintă a Comisiei Europeană, a atras atenţia în cotidianul francez Le Monde că ar putea fi lansată o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu Pegasus, deoarece "nu pare să fi fost respectată protecţia datelor".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Orban il ancheteaza pe Orban asa incat rezultatul anchetei e cunoscut deja.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb