Anchetă judiciară în Franţa privind posibile conturi ale unor politicieni la banca Reyl din Elveţia

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 iunie 2013

Anchetă judiciară în Franţa privind posibile conturi ale unor politicieni la banca Reyl din Elveţia

Procuratura din Paris a deschis o anchetă judiciară vizând activităţile băncii Reyl din Geneva, suspectată că ar adăposti conturi ale unor politicieni francezi, fapt negat de instituţia elveţiană de credit, a declarat vineri o sursă din justiţia franceză, transmite AFP.

Ancheta a fost deschisă la sfârşitul lunii trecute, fiind axată în special pe "acoperirea fraudei fiscale", a precizat sursa, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Le Monde, citată de Mediafax.

Banca Reyl din Geneva a dezminţit, vineri, într-un comunicat, că ar avea clienţi din clasa politică franceză, după "numeroase acuzaţii vehiculate de presă, în baza unor afirmaţii eroante".

Grupul Reyl "ţine să reafirme, cum a făcut deja în faţa autorităţilor judiciare din Geneva, că între clienţii săi nu se numără deţinători sau beneficiari de conturi care au funcţii politice în Franţa", se arată în comunicat.

Banca a precizat că "îşi rezervă drepturile în legătură cu toate afirmaţiile care ar putea să îi afecteze interesele legitime".

Comunicatul a fost publicat în urma declaraţiilor făcute de un fost angajat al bancii Reyl, Pierre Condamin-Gerbier, în cadrul anchetei în cazul fostului ministru francez pentru Buget Jerome Cahuzac, acuzat de fraudă fiscală.

Condamin-Gerbier a declarat recent că dispune de o listă de 15 foşti şi actuali miniştri deţinători ai unor conturi în Elveţia, el estimând că Jerome Cahuzac nu a fost decât "o scânteie". Fostul angajat al Reyl a repetat faptul că a primit ameninţări, în special cu moartea.

Pierre Condamin-Gerbier a fost audiat în cazul Cahuzac, de poliţie într-o primă etapă, şi apoi de un judecător. Condamin-Gerbier a lucrat la banca Reyl în perioada 2006-2010 şi a condus în această perioadă divizia Reyl Private Office.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb