Anchetatorii OMS vizitează primul spital din Wuhan care a primit pacienţi bolnavi de covid

A.P.
Internaţional / 30 ianuarie 2021

Anchetatorii OMS vizitează primul spital din Wuhan care a primit pacienţi bolnavi de covid

Experţii OMS au vizitat sâmbătă, la Wuhan, în centrul Chinei, primul spital care a internat bolnavi de covid-19, în cea de a doua zi a anchetei lor pe teren cu privire la originea pandemiei, relatează AFP, citat de News.

Prima ţară afectată de pandemia covid-19, China păstrează o tăcere aproape totală cu privire la această vizită ultrasensibilă din punct de vedere politic pentru Beijing, acuzat de faptul că a întârziat să reacţioneze după primele cazuri de covid-19.

Programul exact al experţilor OMS rămâne opac, iar mesajele lor pe reţele de socializare şi cele ale OMS constituie surse rare de informare.

Anchetatorii, care au ieşit joi dintr-o carantină de 14 zile, s-au dus sâmbătă - sub escortă şi fără presă - la Spitalul Jinyintan din Wuhan, a constatat AFP.

Această instituţie este prima care a primit pacienţi cu ceea ce era la vremea respectivă doar un virus misterios, în oraşul în care a început pandemia, la sfârşitul lui 2019.

Această vizită a fost o "ocazie importantă de a vorbi în mod direct cu medici care se aflau pe teren la acel moment-cheie al luptei împotriva covid-19", a scris pe Twitter unul dintre membrii delegaţiei OMS, Peter Daszak.

Îndoieli puternice există cu privire la elemente pe care anchetatorii vor putea să le culeagă la peste un an de la începutul pandemiei şi în contextul în care autorităţile sunt cunoscute prin opacitatea lor în subiecte polemice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chinezii (autoritatile)nu au vrut sa spuna inca de la inceput despre virus si cu asta basta!Nici nu vor spune mai ales ca le-a mers bine cu pandemia asta.Sa vedem pana cand.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb