ANCOM cere opinii privind utilizarea viitoare a benzii de 26 GHz

S.B.
Miscellanea / 1 septembrie 2022

ANCOM cere opinii privind utilizarea viitoare a benzii de 26 GHz

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) lansează un chestionar privind oportunitatea acordării unor drepturi de utilizare a frecvenţelor din banda de 26 GHz în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice de bandă largă în România, informează news.ro.

"ANCOM lansează un chestionar privind oportunitatea acordării unor drepturi de utilizare a frecvenţelor din banda de 26 GHz în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice de bandă largă în România. Cu această ocazie, operatorii pot transmite opiniile cu privire la oportunitatea organizării unei proceduri de selecţie pe termen scurt sau pe termen mediu pentru achiziţia de spectru în această bandă, autoritatea urmărind să obţină informaţii semnificative din partea pieţei de comunicaţii electronice şi a societăţii civile cu privire la existenţa sau inexistenţa unui interes cert de a furniza, prin intermediul drepturilor de utilizare în banda de 26 GHz, reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice pe suport radio de bandă largă", precizează ANCOM.

Chestionarul se adresează furnizorilor de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice care deţin sau nu spectru radio, respectiv producătorilor şi furnizorilor de echipamente radio, a căror activitate vizează şi banda de 26 GHz, ce activează pe piaţa naţională de comunicaţii electronice sau sunt interesaţi în acest sens, instituţiilor publice ale administraţiei publice centrale (ministere, autorităţi publice) şi locale (prefecturi, consilii judeţene, consilii locale), ale căror prerogative legislative vizează reglementarea ori facilitarea implementării şi utilizării pe plan naţional şi local a aplicaţiilor "verticale" ce pot fi realizate prin intermediul utilizării spectrului radio în banda de 26 GHz, precum şi asociaţiilor nonguvernamentale şi cetăţenilor interesaţi de acest subiect.

"ANCOM a considerat oportun să concretizeze acest demers printr-un chestionar dedicat benzii de 26 GHz, tocmai cu scopul de a determina, după 3 ani de la ultima consultare, dacă există intenţii certe cu privire la obţinerea, într-un termen scurt (perioada 2023-2025) sau în termen mediu (perioada 2026-2028), a unor drepturi de utilizare în această bandă, precum şi dacă există alte constrângeri ce trebuie avute în vedere", menţionează autoritatea.

Astfel, respondenţii vor alege să răspundă la una dintre cele două secţiuni, A sau B, în funcţie de perioada în care consideră că ar trebui să se desfăşoare prima procedură de selecţie în banda de 26 GHz, respectiv 2023-2025 sau 2026-2028.

De asemenea, respondenţii trebuie să-şi exprime opinia şi cu privire la cantitatea de spectru din această bandă care ar trebui să facă obiectul procedurii de selecţie, la abordarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii cu privire la drepturile de utilizare existente în această bandă (care sunt acordate pentru alte tipuri de aplicaţii în serviciul fix), la oportunitatea alocării spectrului doar la nivel naţional ori doar pe zone geografice mai mici (judeţe, localităţi) sau printr-o combinaţie a acestor tipuri de drepturi etc.

Banda de 26 GHz este alcătuită din alte trei benzi de frecvenţe de sine-stătătoare, foarte diferite din punct de vedere al istoricului de utilizare a acestora şi al modului lor de reglementare, atât pe plan internaţional şi regional, cât şi pe plan naţional:

banda 24,25 - 24,5 GHz,

banda 24,5 - 26,5 GHz,

banda 26,5 - 27,5 GHz.

În banda de frecvenţe 24,5 - 26,5 GHz sunt licenţiaţi 3 operatori: Orange România, Vodafone România şi S.N. Radiocomunicaţii, care utilizează subbenzile ce le sunt alocate prin licenţe pentru exploatarea de linii de radiorelee de diverse capacităţi de trafic.

În schimb, pentru benzile 24,25 - 24,5 GHz şi 26,5 - 27,5 GHz nu au existat solicitări de obţinere a unor drepturi de utilizare a frecvenţelor cu caracter permanent şi, prin urmare, în aceste benzi nu au fost acordate niciodată licenţe de utilizare a frecvenţelor radio pentru utilizare neguvernamentală.

Chestionarul privind oportunitatea acordării unor drepturi de utilizare a frecvenţelor în vederea furnizării de reţele publice de tip MFCN şi de servicii de comunicaţii electronice pe suport radio de bandă largă în România în banda de frecvenţe 24,25 - 27,5 GHz (banda de 26 GHz) poate fi accesat pe site ANCOM. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită răspunsuri până la data de 16.09.2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb