ANCPI anunţă noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor

A.F.
Comunicate de presă / 12 ianuarie

ANCPI anunţă noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor

Majorarea sumelor cu care sunt finanţate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor contractate de primării la nivel de sector cadastral şi asigurarea fondurilor bugetare pentru lucrări de înregistrare sistematică în minimum trei unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din fiecare judeţ, nominalizate de consiliile judeţene, sunt două dintre noile prevederi ale Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, publicate în Monitorul Oficial al României Nr. 25/11.01.2024, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, potrivit modificărilor şi completărilor aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, sunt majorate sumele acordate pentru lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării la nivel de sector cadastral, de la 84 de lei + TVA/carte funciară, la 109 lei + TVA/carte funciară.

Totodată, sunt asigurate fondurile pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) pentru minimum trei UAT-uri din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de consiliile judeţene.

O altă modificare a actului normativ permite finanţarea, prin PNCCF, a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, coordonate de comisiile locale de restituire a proprietăţilor funciare.

În cazul terenurilor din extravilan care au făcut obiectul legilor fondului funciar şi pentru care suprafaţa din măsurători este mai mare decât cea înscrisă în actele de proprietate, diferenţa de suprafaţă va fi înscrisă cu menţiunea proprietar neidentificat şi rămâne în rezerva Comisiei locale de fond funciar. Prestatorul respectivei lucrări de înregistrare sistematică va fi remunerat cu 50% din preţul pentru unitatea de măsură, respectiv hectar sau imobil.

Noile prevederi permit accelerarea procedurii de înregistrare sistematică a proprietăţilor, prin eliminarea obligativităţii contrasemnării, de către primar, a documentelor tehnice ale cadastrului sistematic, precum şi prin simplificarea normelor referitoare la înscrierea posesiei în cartea funciară.

De asemenea, modificările aduse Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare clarifică statutul instituţiilor subordonate Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), respectiv al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI), al birourilor teritoriale şi cel al funcţiei de registrator coordonator.

Actul normativ instituie obligativitatea unei practici unitare în materie de publicitate imobiliară, la nivel naţional, şi clarifică normele referitoare la înscrierea condominiilor.

Noile prevederi vor intra în vigoare după trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb