ANCPI: Lucrări de cadastru gratuite, pe o suprafaţă de 6,3 milioane de hectare

T.B.
Miscellanea / 3 aprilie

ANCPI: Lucrări de cadastru gratuite, pe o suprafaţă de 6,3 milioane de hectare

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrările de înregistrare a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funcţională, gratuit pentru cetăţeni, pe o suprafaţă de peste 6,3 milioane de hectare, în 2.352 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), se arată într-un comunicat al ANCPI, remis redacţiei. De la începutul anului, ANCPI a eliberat peste 239.922 de noi cărţi funcţionare. Finanţarea este asigurată din venituri proprii ale ANCPI, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi din fonduri europene nerambursabile, conform sursei.

ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localităţi în 233 de UAT-uri, din totalul de 3.181 UAT-uri şi în peste 25.763 de sectoare. cadastrale, cu o suprafaţă totală de peste 5,4 milioane de hectare. Dintre acestea, 110 comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major "Creşterea gradului de acoperire şi includerea sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", finanţat prin POR 2014 - 2020, arată datele ANCPI.

Astfel, până la data de 03 aprilie 2024, prin programele derulate, ANCPI a deschis 6.860.544 de noi cărţi funcţia, gratuit pentru cetăţeni, conform sursei.

În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 577 de localităţi, dintre care 538 de comune beneficiază de fonduri europene, adaugă sursa citată.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funcţională 7,56 milioane de hectare (79%), relatează ANCPI.

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funcţională. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor, potrivit comunicatului.

Până în decembrie 2023, ANCPI a fost beneficiarul Proiectului major "Creşterea gradului de acoperire şi includere a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul a completat obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 fonduri externe neramburabile ale Uniunii Europene şi 46.933.673 - cofinanţare a bugetului de stat. Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor cu fonduri europene va continua, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023. Astfel, finanţarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru sistematic este inclusă în Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027, arată datele ANCPI.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb