ANDREEA CRISTOFORIDIS: "Banca Românească mă şantajează"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 septembrie 2015

Doamna Cristoforidis susţine că banca o obligă să semneze că acceptă să plătească 500 lei pentru un acord pe care, altfel, instituţia nu îl eliberează

Banca Românească: "Acest comision unic se încadrează în normele legale"

ANPC analizează cazul

Banca Românească îşi şantajează clienţii, susţine Andreea Cristoforidis, care are un credit contractat în franci elveţieni (CHF) de la această bancă.

Domnia sa ne-a declarat: "Banca m-a şantajat că, dacă nu semnez un act adiţional prin care recunosc comisioanele băncii, nu o să îmi elibereze un acord care-mi este necesar la închirierea imobilului pus garanţie pentru contractarea creditului. Deşi le-am spus de la început că nu concep să plătesc o astfel de sumă (n.r. 500 de lei) pentru respectivul document, totuşi i-am anunţat că o să o achit, pentru că am nevoie de acel act, şi le-am înaintat şi toate documentele solicitate. Cu toate acestea, banca nu vrea să-mi elibereze acordul până nu semnez actul adiţional. Am făcut şi plângeri, inclusiv la ANPC, dar ei mă obligă să semnez că îmi dau acordul cu privire la aceasta taxă. Voi fi nevoită să fac acest lucru, pentru că, altfel, nu pot să-mi închiriez casa ca să-mi achit în continuare creditul, însă, după aceea, voi contesta această sumă. Din nou, banca ne obligă să facem cum vrea ea, iar noi suntem strânşi cu uşa şi nu avem ce să facem".

Ziarul BURSA a scris, recent, că Banca Românească i-a cerut Andreei Cristoforidis 500 de lei pentru eliberarea documentului menţionat, adică jumătate din salariul minim pe economie!!

La vremea respectivă, doamna Cristoforidis ne-a povestit: "M-am dus la bancă să solicit acordul pentru închirierea imobilului. Acest act îmi este necesar la Adminintraţia Financiară. Mi s-a spus că au o cerere standard, dar că documentul o să mă coste 500 de lei. Le-am solicitat document scris că acesta este tariful. A durat o oră până când l-au redactat. Nu îl aveau în mod standard. Am contestat suma pe următoarele înscrisuri: înştiinţare cost document, cererea propriu-zisă şi plângere. În actul adiţional contractului se menţionează că aceste comisioane vor fi cele agreate de client. Eu nu le-am agreat. Nu am semnat niciun act cu banca în care să fie menţionat un astfel de comision pentru o solicitare de acord".

Răspunzând solicitării ziarului BURSA, reprezentanţii Băncii Româneşti ne-au spus, atunci, că acest "comision unic" se încadrează în normele legale şi se încasează doar în baza unui act adiţional la contractul de credit. Acesta este semnat "cu fiecare client în parte, iar informaţia este afişată în permanenţă, în fiecare sucursală a băncii", potrivit surselor citate, care ne-au spus, ieri, că îşi menţin declaraţia iniţială.

Conform OUG 50/2010, acest comision este stabilit în sumă fixă pentru consumatorii cu acelaşi tip de credit, indiferent de tipul serviciului furnizat, ne-au mai spus reprezentanţii băncii, care menţionează: "Comisionul unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor se percepe pentru servicii suplimentare celor prevăzute în contractul de credit. Dintre acestea putem menţiona, cu titlu de exemplu: eliberarea acordului de închiriere sau comodat, eliberarea adresei de refinanţare sau ridicarea interdicţiei de înstrăinare etc".

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ne-au spus că instituţia studiază acest caz, menţionând: "Serviciul solicitat de petentă este unul acordat la cererea acestuia. Conform Codului de Procedura Civilă, Acordul Băncii este înscris în Cartea Funciară. Înscrierea în Cartea Funciară nu este un serviciu gratuit, motiv pentru care Banca poate cere, pentru întreg serviciul solicitat de petentă, un comision. Condiţia este ca Banca să prevadă în Tariful de taxe şi comisioane şi acest serviciu, cu specificarea întregului cost. ANPC, în acest moment, analizează cazul doamnei Cristoforidis pentru a vedea dacă au fost respectate toate prevederile legale".

Recent, ANPC a obligat Banca Românească să modifice 27.000 de contracte de credit (12.000 pentru credite ipotecare şi 15.000 pentru împrumuturi de nevoi personale), după ce a perceput, din 2010 şi până în prezent, comisioane fără temei legal.

În acelaşi timp, instituţia de credit a fost sancţionată de inspectorii ANPC cu suma de 40.000 de lei, după cum a anunţat Marius Dunca, preşedintele autorităţii.

Banca a fost obligată ca, până astăzi, să aducă "la conformitate cu legea" toate cele 27.000 de contracte neconforme.

Tot mai mulţi clienţi se plâng, în ultima perioadă, de sumele exorbitante pe care băncile noastre le cer pentru eliberarea documentelor solicitate, necesare în instanţă sau la administraţiile financiare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De fapt, sunt doua probleme de fond ridicate:

    1. De ce sunt privilegiate bancile si nu reglementeaza nimeni valorile comisoanelor? Daca Banca iti cere, de maine 1000 de euro, pentru o hartie / seriviciu pe care esti OBLIGAT sa il accesezi de la respectiva banca (nu il pti accesa din alta parte), se numeste practica comerciala corecta sau incorecta?!?!  

    2. Santaj-ul!! Desi am o sesizare scrisa ca nu sunt de acord cu acest comision, desi am furnizat bancii documentele solicitate, desi m-am oferit sa platesc suma pe care o contest pana la solutionarea plangerii, Banca MA OBLIGA SA SEMNEZ ACT ADITIONAL IN CARE DECLAR CA SUNT DE ACORD cu comisionul. Nu semenzi ca esti de acord cu ce nu esti de acord, nu iti dau hartia. Pe care nu poti sa o iei din alta parte. Fara ea, nu ai venituri. Deci, nu semnezi, Banca iti creeaza un prejudiciu.

    1. Sunt intrutotul de acord cu d-voastra dna. Cristoforidis. In opinia mea situatia tratata abuziv de catre banci, cea a serviciilor post acordare credit, trebuie reglementata unitar de catre legi si norme BNR. Asa cum interogarea bazei de date de la biroul de credite este gratuita o data pe an, la fel obtinerea unor documente de la banca trebuie sa fie gratuita o data pe an. Evident ca taxele notariale sau inscrierile in CF trebuiesc suportate de client.

      Banca are asemenea comisioane, daca clientul lasa un numar de telefon sau o adresa la care nu mai e nimeni de ani de zile, e posbil sa fi fost instiintata, iar atunci cand ai 200-300 de feluri de comsioane, dureaza ceva pana le scoti din sistem. multa gargara pentru nimic.

      LA INTREBAREA 1. Este reglementat insa cititul legilor doare. Infatuarea si prostia costa. Cititi barfe in continuare ca va va merge tot asa.

      LA OPINIA 2. Ati facut demersul de opozitie. E foarte bine si legal. Daca nu ati primit raspuns sau raspunsul nu este in conformitate cu legea, aveti deschisa calea atacarii in justitie.  

      ALCEVA VA SPUNEAM si din netarentie ati considerat ca nu merit atentie si ati blocat pe cel care nu dorea statuie pe banii dumneavoastra. Ceea ce va spuneam atunci e valabil si acum. *Trebuie să se considere că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 2 (servicii și activități de investiții) şi punctul 17 (instrumente financiare), precum şi cu anexa I secțiunea C punctul 4 (tranzacții valutare la termen, instrumente derivate) din Directiva [2004/39/CE]1 , oferta adresată clientului unei tranzacții (pe cursul de schimb) –care, sub forma juridică a unui contract de împrumut în valută, constă într-o vânzare la vedere, la momentul predării fondurilor şi la termen, la momentul rambursării, care se execută prin conversia în forinți a unei sume înregistrate în valută şi care expune împrumutul clientului efectelor şi riscurilor (riscul valutar) de pe piaţa de capital– constituie un instrument financiar?* CJUE va decide si va dau un prognostic. Contractul este NUL.

    Banca romaneasca nu numai te santajeaza,dar te si discrimineaza,am fost la banca romaneasca si le am demonstrat,ca altor persoane fara instanta,asa doar la o simpla sesizare i se restituie comisioanele,si atentie diferenta de marja modificata ilegalde catre banca,am intrebat pe ce criteri se restituie banii luati abuziv... am 50 de sesizari catre banca acelasi tip de contract aceeasi dobanda,in ca tara traim...cunosc 4 asemenea cazuri cu raspunsurile de la banca si extrase de cont.vorbesc cu acte,ma intreb dar cati or fi?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb