ANDREI STĂNESCU: "Demersul la DNA al Elenei Pătraşcu vizează prelungirea interimatului"

G.F.
Companii / 13 noiembrie 2017

"Demersul la DNA al Elenei Pătraşcu vizează prelungirea interimatului"

Andrei Stănescu, fost director general al Poştei Române a declarat astăzi că plângerea penală la DNA a Elenei Pătraşcu, director general interimar al companiei, împotriva fostei conduceri are drept scop prelungirea interimatului.

Elena Petraşcu, numită luna trecută director general interimar al Poştei Române, a trimis corpul de control la filiala Broker de Asigurare. Neregulile găsite fac obiectul unei plângeri penale, trimisă la DNA, împotriva fostei conduceri a Poştei.

"Demersul actual al doamnei director general interimar nu are decât un singur scop: prelungirea interimatului la etern, prin înlăturarea oricăror posibili candidaţi la funcţia de director general, lăsându-i pe membrii executivi şi ne-executivi din conducerile anterioare să-şi dovedească nevinovăţia sau neimplicarea în faptele ce au făcut subiectul plângerii penale, prin construcţia unor acuzaţii aflate în afara realităţii dar neapărat comunicate public incorect şi tendenţios, dar care îi pot permite un status-quo de interimat prelungit pe termen nelimitat, în special după anularea din proprie iniţiativă, cu bună ştiinţă şi fără fundament juridic, a procedurii de selecţie a directorului general şi al directorului financiar, selecţie demarată anterior numirii ei, pornită în timpul mandatului meu, păstrându-şi astfel o poziţie pe care nu ar putea să o preia printr-o procedură de selecţie pentru management privat conform OUG 109/2011, neîndeplinind profesional sau educaţional, niciuna din condiţiile minimale de înscriere sau criteriile de selecţie prevăzute în anunţul de recrutare", spune Andrei Stănescu, într-un punct de vedere transmis News.ro.

El susţine totodată că afirmaţia conform căreia suma de 1,8 milioane lei ar fi fost "deturnată" de la destinaţia iniţială, şi anume majorarea capitalului social al Poşta Română Broker de Asigurări (PRBA), este total falsă.

"Aşa cum reiese şi din raportul de expertiză contabilă realizat de CNPR, suma de 1,8 milioane lei a fost vărsată de către CNPR în contul PRBA cu scopul majorării capitalui social, aşa cum a decis Consiliul de Administraţie al CNPR. S-au făcut toate demersurile legale de avizare a operaţiunii la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la care PRBA se raportează şi înregistrării operaţiunii la Registrul Comerţului (ONRC) cu suma respectivă", mai spune Andrei Stănescu.

El subliniază că, din cauza nerespectării termenului de completare a documentaţiei la ASF de către PRBA, în termenul prevăzut de normele interne ASF, prin neglijenţa în serviciu a lui Mihăiţă Dragoş Turneanu, la vremea respectivă angajat part-time al PRBA pentru reprezentare juridică şi actualmente director juridic al CNPR, ASF nu a acordat avizul la acel moment.

"Pe cale de consecinţă, în calitatea de preşedinte al CA PRBA, am dispus domnului director general PRBA să desfacă contractul de muncă al lui Mihăiţă Dragoş Turneanu şi am hotărât demararea unei analize a impactului neducerii la îndeplinire a demersului cu privire la înregistrarea capitalului social de 1,8 milioane lei", punctează Stănescu.

Demersurile către ASF au continuat până în luna octombrie 2017, spune el, când, din informaţiile sale, Elena Petraşcu, actualul director interimar al CNPR, a dispus să se renunţe la demersul către ASF de a se mai înregistra această sumă pe care ea, "dintr-o necunoaştere a principiilor economice şi a situaţiei financiare a instituţiei (in ciuda poziţiei ocupate de director juridic al acţionarului unic al PRBA), o consideră deturnată doar pentru că au fost plătite salarii la PRBA".

Stănescu precizează că plata salariilor şi a obligaţiilor fiscale aferente precum şi cheltuielile aferente cu instruirea şi acreditarea salariaţilor din teritoriu era destinaţia fondurilor majorării de capital, conform strategiei multianuale de dezvoltare a PRBA aprobate de acţionarul unic al PRBA în anul 2013.

"Plata salariilor angajaţilor PRBA şi a obligaţiilor fiscale aferente, plata pentru instruire şi acreditare a angajaţilor din reţeaua poştală la nivel naţional au fost de altfel direcţiile în care au fost alocate fondurile aferente majorării de capital. Aceste cheltuieli, în detaliu, sunt prezente în bilanţul financiar consolidat al CNPR (incluzând PRBA), aprobat de AGA şi auditat de auditor extern (în situaţiile financiare consolidate apar atât cheltuielile CNPR cât şi a filialelor sau alte entităţi unde CNPR deţine pachete de acţiuni, de exemplu Romfilatelia, PRBA, etc). Totodată, aceste înregistrări contabile ale acestor alocări de fonduri aferente majorării de capital au fost depuse, inclusiv extrase de cont, la ASF, ONRC şi către structurile de control ale acţionarului unic", mai spune Andrei Stănescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb