Andronache, ANRE: "Considerăm că putem ţine în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova"

F.D.
Miscellanea / 6 noiembrie 2023

Andronache, ANRE: "Considerăm că putem ţine în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova"

România are capacitatea şi forţa necesară să poată ţine în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova, a declarat, luni, Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), relatează Agerpres.

"Lucrurile au evoluat astfel încât s-a luat decizia şi au fost decizii mai vechi în acele memorandumuri care au fost actualizate în permanenţă şi ultimul a fost actualizat anul acesta în luna aprilie, ca să se facă o linie de 400 KV între Suceava şi Bălţi, o linie de 138 km (...) Şi, totodată, Isaccea-Vulcăneşti, care funcţionează în momentul de faţă, o să fie continuată cu o linie de 400 până la Chişinău şi care e deja în lucru. Consumul în momentul de faţă în Republica Moldova este de circa 800 MWh, în zona Chişinăului circa 600 - 650 pe vârf, comparativ cu ceea ce înseamnă consumul României, care pe vârf ajunge undeva la 7.000, şi având o capacitate instalată de peste 18.300 de megawaţi, consider şi considerăm că avem capacitatea şi forţa necesară să putem să ţinem în echilibru sistemul energetic din Republica Moldova", a spus Andronache, la o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei.

El a subliniat că la nivelul autorităţilor de reglementare în domeniul energiei din cele două ţări colaborarea este foarte bună şi există un program de cooperare şi asistenţă care este actualizat în permanenţă.

"În acest moment el a fost actualizat pentru perioada următoare. În urmă cu o lună, o lună şi un pic, pe 26 septembrie, a fost semnat la Chişinău şi urmează mâine (marţi - n. r.), la sediul ANRE, să fie semnat planul de implementare a acestui program pe anul 2024. Sunt câteva lucruri care par aşa, mărunte, dar în spate înseamnă foarte multă muncă şi uşor, uşor, ele sunt implementate, pentru că există o deschidere din ce în ce mai mare din partea colegilor din Republica Moldova. Am fost de mai multe ori în Republica Moldova, am fost inclusiv la Odesa în perioada de război, anul trecut, în septembrie. Ca în orice situaţie dificilă au apărut şi oportunităţi şi de data aceasta Republica Moldova a dorit să le folosească şi consider că are un parcurs bun, iar noi, ca fraţi mai mari, ne oferim să-i ajutăm şi să îndeplinească toate condiţiile pentru a intra în această mare familia europeană care ne-a ajutat şi să-i ajute şi pe ei", a punctat vicepreşedintele ANRE.

Acesta a reamintit că, începând cu 2012, au fost semnate mai multe memorandumuri între România şi Republica Moldova pe zona de energie, electricitate şi gaze, care au făcut posibile ulterior implementarea unor proiecte importante între cele două ţări.

"Şi dacă e să ne uităm foarte bine care a fost primul proiect important, este vorba despre conducta de gaz Iaşi-Ungheni. Am participat la momentul respectiv, în august 2013, la începutul lucrărilor, la Iaşi, după ce am fost şi în Republica Moldova împreună cu comisarul de energie de la momentul respectiv din Uniunea Europeană. Şi lucrurile au mers mai departe. Conducta a fost făcută, a fost finalizată staţia de comprimare, pentru că cele două sisteme sunt un pic diferite din punct de vedere al presiunii. A fost făcută pe teritoriul României, la Oneşti, de către Transgaz. De asemenea, a fost creată o companie de proiect, o companie importantă la vremea respectivă, care a funcţionat, funcţionează şi un rol important în companie, de asemenea, l-a avut Transgaz, astfel încât lucrurile merg destul de bine şi există o interconexiune puternică între cele două ţări. Pe zona de electricitate şi aici lucrurile merg bine şi vor fi şi mai bune", a menţionat Andronache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb