Angajaţii "Carom Oneşti" nu şi-au primit salariile din luna mai 2007

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2007

Cei 600 de angajaţi de la Carom Oneşti protestează paş­nic, începând de ieri dimineaţă, în curtea societăţii pentru că nu şi-au primit salariile restante din luna mai 2007.

Nemulţumirile acestora sunt legate şi de faptul că SC Fincota Consulting SRL Bucureşti, firma lichidatoare, a direcţionat banii obţinuţi în urmă cu câteva săptămâni din vânzarea a două obiective ale societăţii, sauna şi un teren la Poarta 2, către Ministerul Economiei şi Finanţelor. În contul datoriilor restante nu s-a primit însă niciun ban.

"Am avut o discuţie dură cu domnul Marghescu, lichidatorul societăţii. Noi avem contracte individuale de muncă, iar acestea sunt anexa la Contractul Cadru. Prin aces­tea, lichidatorul încalcă acum legea, pentru că aduce salariaţii la serviciu fără să-i plătească. Eu ştiu că în asemenea cazuri, datoriile se lichidează întâi către salariaţi, apoi către stat şi abia după aceea către alţi creditori. Noi avem salariaţi care vin la serviciu, lucrează în trei schimburi, asigură utilităţile, dar nu primesc salariile", a declarat Vasilică Udrea, lider de sindicat Carom. Cei 600 de oameni ameninţă că vor demisiona în masă dacă situaţia lor nu va fi rezolvată.

Carom Oneşti a intrat în faliment în anul 2005. Lichidatorul, SC Fincota Consulting SRL Bucureşti, a încercat de nenumărate ori să vândă societatea, fără niciun rezultat însă.

Platforma Carom este alcătuită dintr-un teren cu o suprafaţă de peste 2,45 milioane metri pătraţi, clădiri, mijloace fixe şi stocuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb