Angajaţii "Lufthansa" - din nou în grevă

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie 2008

Angajaţii "Lufthansa" - din nou în grevă

Angajaţii "Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriană din Europa, au declanşat, ieri dimineaţă, o grevă pe termen nelimitat, în prima parte a zilei nefiind înregistrate întârzieri sau amânări de zboruri, deşi acţiunea salariaţilor operatorului de transport are loc în plin sezon estival.

"Deocamdată, toate zborurile au fost punctuale", a precizat purtătorul de cuvânt al companiei, Klaus Walther. Potrivit afirmaţiilor sale, acest lucru demonstrează că planul de urgenţă aplicat de companie funcţionează. Primele 300 de zboruri ale societăţii au fost operate normal.

În această primă a zi în care a fost oprit lucrul, sindicatul Ver.di a chemat la grevă angajaţii de la întreţinere şi catering, în special de pe aeroporturile din Frankfurt şi Hamburg.

Purtătorul de cuvânt al sindicatului, Bernhard Ott, a afirmat că între 4.000 şi 5.000 de salariaţi urmau să intre în grevă în prima zi. Ott a explicat că scopul sindicatului nu este să provoace neplăceri pasagerilor, ci companiei, şi faptul că zborurile au plecat regulamentar demonstrează că strategia funcţionează. Circa 1.500 de angajaţi "Lufthansa" din cei 8.000 de pe segmentul mentenanţei din Hamburg au fost în grevă.

"Lufthansa" a anunţat, recent, un plan de urgenţă constând în contractarea de servicii externe, atât pentru catering, cât şi pentru mentenanţa avioanelor.

Negocierile salariale dintre sindicat şi patronat au eşuat, după ce Ver.di a respins o ofertă de majorare a salariilor cu 6,7%, în două tranşe. Sindicatul a cerut pentru cei 52.000 de angajaţi de cabină şi de la sol o creştere cu 9,8% a salariilor.

Convocarea grevei generale agravează situaţia companiei, care, săptămâna trecută, s-a confruntat cu greva piloţilor filialelor sale "Cityline" şi "Eurowings". "Lufthansa" a fost nevoită să anuleze, marţea şi miercurea trecută, peste 900 de zboruri, din cauza grevei de 36 de ore a piloţilor filialelor sale, care a afectat circa 30.000 de pasageri.

Analiştii cred că greva poate costa "Lufthansa" până la 5 milioane de euro (7,9 milioane de dolari) pe zi.

În 2007, "Lufthansa" a avut vânzări de 22,4 miliarde de euro. Rezultatele financiare aferente trimestrului al doilea din 2008 vor fi anunţate de companie la data de 30 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb