Angajaţii români spun că acţiunile de voluntariat sunt necesare

F.D.
Miscellanea / 31 mai 2022

Angajaţii români spun că acţiunile de voluntariat sunt necesare

Angajaţii români au declarat că acţiunile caritabile şi de voluntariat sunt necesare însă cei mai mulţi spun că se implică rar în activităţi caritabile, iar atunci când o fac, aleg să doneze bani sau haine (43%), potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare, informează Agerpres.

"Atunci când se simt împliniţi, indiferent că este pe plan profesional sau personal, aproape 72% dintre angajaţi caută modalităţi de a-şi exprima recunoştinţa, în timp ce 41% din respondenţii simt impulsul de a da mai departe şi atunci se implică în diverse acţiuni caritabile şi donează sau fac voluntariat. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre respondenţi spun că se implică rar în activităţi caritabile, iar atunci când o fac, aleg să doneze bani sau haine (43%)", se arată în comunicatul BestJobs.

Angajaţii spun că le-ar fi mai uşor să se implice în acţiuni caritabile sau de voluntariat dacă ar vedea acest exemplu la persoanele apropiate (57%), dacă proiectele care au nevoie de ajutor ar fi mai bine comunicate (53%) sau dacă angajatorul ar organiza astfel de acţiuni (37%).

41% dintre persoanele care s-au implicat în acţiuni caritabile sau de voluntariat au făcut acest lucru pentru că aşa au simţit că pot contribui şi că pot face o schimbare în bine la nivelul societăţii. Pentru aproape 26% motivaţia a constat în bucuria din ochii celor ajutaţi, iar 20% s-au implicat pentru sentimentul de împlinire pe care îl au atunci când fac un bine celor mai puţin norocoşi.

În context, BestJobs lansează campania "Donează cu CV-ul tău!" şi îi încurajează pe candidaţi să îşi actualizeze CV-ul pe platformă. Pentru fiecare CV adus la zi, BestJobs direcţionează o sumă de bani către unul dintre cele trei proiecte de educaţie susţinute de platformă, la alegerea candidatului.

"Donează cu CV-ul tău! a apărut din dorinţa de a susţine candidaţii să îşi urmeze visurile şi să nu înceteze să caute jobul potrivit, pentru că satisfacţia profesională contribuie foarte mult la sentimentul de împlinire. În plus, prin această campanie, îi încurajăm pe candidaţi să facă un bine atât pentru ei, dar şi pentru cei din jur, pentru că BestJobs donează o sumă de bani în numele lor către 3 proiecte de educaţie, prin care le dăm şansa generaţiilor următoare să devină nişte profesionişti încrezători şi să îşi urmeze aspiraţiile în carieră", a declarat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Cele trei cauze dintre care candidaţii pot alege sunt dezvoltate şi implementate împreună cu două organizaţii specializate în proiecte educaţionale: Şcoala de Valori şi Asociaţia pentru Responsabilitate Socială "Plan B". Prin proiectul "Creştem Viitor", Şcoala de Valori îşi propune să sprijine 30 de copii din familii cu situaţii financiare precare să se pregătească şi să reuşească la examenul de Bacalaureat. Alături de Asociaţia "Plan B", BestJobs se alătură proiectelor "Superheroyi de Ucraina", un hub de suport şi activităţi didactice, în care copiii ucraineni refugiaţi se bucură, zilnic, de o copilărie normală. "Primul meu CV" este un program de instruire şi dezvoltare dedicat elevilor de clasa a XII-a din comunităţile rurale vulnerabile, ce are ca obiectiv responsabilizarea, motivarea şi oferirea unei viziuni asupra viitorului a 100 de beneficiari direcţi şi peste 350 indirecţi.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 aprilie - 13 mai pe un eşantion de 837 de utilizatori de internet din ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb