Angela Merkel a început negocierile cu social-democraţii

F.A.
Internaţional / 4 octombrie 2013

Cancelarul german Angela Merkel a început astăzi, după aproape două săptămâni de la victoria pe care a obţinut-o în alegerile legislative, negocierile cu rivalii săi social-democraţi, cu scopul de a forma un Guvern de "mare coaliţie", transmite AFP.

În pofida triumfului personal obţinut de Merkel în scrutinul de la 22 septembrie, conservatorii din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi aripei sale bavareze CSU (41,5% din voturi) nu au obţinut majoritatea absolută, lipsindu-le cinci mandate. Este necesar să îşi găsească un nou aliat, după ce Partidul Liberal (FDP), împreună cu care guvernau din 2009, a fost exclus din Bundastag, Camera inferioară a Legislativului german.

La conducerea unei delegaţii de 14 persoane, şapte din cadrul CDU şi şapte CSU, Merkel, care urmează să primească al treilea mandat de cancelar, a sosit la ora locală 13.00 (14.00, ora României) la locul întâlnirii, o anexă a Camerei deputaţilor, la Berlin.

Preşedintele SPD Sigmar Gabriel conducea o delegaţie de şapte reprezentanţi ai partidului său, din care face parte şi rivalul lui Merkel, înfrânt în alegeri, Peer Steinbrück.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb