Agenţia Naţională de Integritate a sesizat joi Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către primarul Sectorului 3,al Capitalei, a mai multor fapte de corupţie, inclusiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii, informează news.ro.
Negoiţă este acuzat că "în perioada exercitării mandatelor 2016 - 2020 şi 2020 - 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi". Aceste contracte nu au fost menţionate de către Robert Sorin Negoiţă în declaraţiile de interese
"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Robert Sorin NEGOIŢĂ, Primar al Sectorului 3, Bucureşti, a infracţiunii asimilate faptelor de corupţie prevăzută de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de dispoziţiile art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ", anunţă Agenţia într-un comunicat oficial.
Potrivit ANI, "în perioada exercitării mandatelor 2016 - 2020 şi 2020 - 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară, au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi".
"Contractele încheiate în perioada exercitării madatelor 2016 - 2020 şi 2020 - 2024 pentru care au fost identificate indicii privind posibila încălcare a legislaţiei penale sunt: Contractul de închiriere mijloace de transport nr. 1450/31.08.2016, încheiat între Administrarea Domeniului Public Bucureşti SA aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului de închiriere a fost reprezentat de punerea la dispoziţia locatarului autoturismul marca Mercedes-Benz Viano pentru o chirie de 450 lei/lună fără TVA pentru perioada 01.09.2016 - 31.12.2018 - valoare totală de 13.401 lei; Contractul de vânzare-cumpărare nr. 5381/01.11.2018, încheiat între SD 3 SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de cumpărător şi aceeaşi societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de vânzător. Obiectul contractului a fost reprezentat de vânzarea autovehiculului second hand marca Mercedes-Benz Viano cu suma de 39.874,71 euro, autovehicul care, anterior, a făcut obiectul contractului de închiriere sus-menţionat; Contractul de închiriere nr. 3537/14.10.2019 încheiat între SD 3 SALUBRITATE ŞI DESZĂPEZIRE S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de chiriaş şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de închirierea unei suprafeţe de 2.390 mp, din terenul în suprafaţă totală de 48.080 mp, situat în municipiul Bucureşti. Contractul a încetat la data de 02.06.2022, valoarea acestuia fiind de 346.979,4 lei. Contractul de închiriere nr. 3230/03.08.2021 încheiat între SC ALGORITHM CONSTRUCŢII S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin NEGOIŢĂ (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului a fost reprezentat de punerea la dispoziţie de utilaje şi/sau echipamente, pe o perioadă de 1 an, valoarea achitată fiind de 31.101,84 lei", precizează comunicatul.
ANI arată că totodată, "aceste contracte nu au fost menţionate de către Robert Sorin NEGOIŢĂ în declaraţiile de interese depuse în perioada exercitării mandatelor de primar 2016 - 2020 şi 2020-2024, fapt ce a atras constatarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii".
"Potrivit legii, Robert Sorin NEGOIŢĂ avea obligaţia să declare contractele finanţate de la bugetul local, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării mandatelor de primar, de către societăţile comerciale ale rudelor de gradul I ale acestuia (prin rude de gradul I se înţeleg părinţi pe linie ascendentă), încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat", precizează Agenţia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2023, 10:09)
poate se sesizeaza si n privinta zecilor de milioane de euro, detinute, pregatite pt constructia padurii de blocuri noi din Teodor Pallady.