Întreaga ţară este, vineri, sub cod galben de caniculă, temperaturile urmând să depăşească 37 de grade în mod frecvent. În Crişana şi Banat, precum şi în jumătatea de sud a Olteniei şi a Munteniei este cod portocaliu, potrivit news.ro.
"Vineri (04 august), valul de căldură se va extinde în toată ţara şi va fi caniculă în toate zonele de câmpie şi de podiş. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 20 de grade", anunţă ANM.
Meteorolgii au emis cod portocaliu pentru mai multe zone.
"Canicula se va intensifica în Crişana şi Banat unde se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade, precum şi în jumătatea de sud a Olteniei şi a Munteniei unde vor fi temperaturi maxime de 39...41 de grade", precizează meteorologii.
Potrivit acestora, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 19 şi 25 de grade.
Pe parcursul zilei de sâmbătă (05 august) disconfortul termic se va menţine ridicat în toate zonele de câmpie.