Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în 27 iulie 2016, în evidenţele ANOFM. Ilfov au fost înregistrate 986 locuri de muncă vacante, informează instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.
Din cele 986 locuri de muncă, 217 sunt pentru persoanele cu studii superioare, 266 pentru studii medii, pentru muncitori calificaţi 270 şi 233 pentru muncitori necalificaţi.
Profesiile, meseriile sau ocupaţiile în care agenţii economici din judeţul Ilfov oferă locuri de muncă sunt: sudor, sortator produse, referent de specialitate biolog, contabil, expert inginer agronom, agent de securitate, analist credite, croitor, şofer, casier, lucrător comercial.