Angajatorii prezenţi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi au selectat în vederea încadrării 6.693 absolvenţi, iar 407 au fost încadraţi pe loc, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), trimis redacţiei.
Conform datelor instituţiei, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată ieri, la nivel naţional au fost oferite 33.109 locuri de muncă. La acest eveniment, 2.348 agenţi economici au răspuns invitaţiei Serviciului Public de Ocupare, aceştia oferind locuri de muncă în principal din domeniile: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea echipamentelor electrice, lucrări speciale de construcţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, industria construcţiilor metalice, industria alimentară etc.
Potrivit ANOFM, 24.839 persoane au participat la această acţiune, dintre care 14.505 absolvenţi de învăţământ.
La deschiderea evenimentului au participat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru, şi preşedintele ANOFM, Marcel-Dumitru Miclău, care au discutat atât cu angajatorii cât şi cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, explicându-le care sunt noile prevederi legale pentru stimularea ocupării şi mobilităţii forţei de muncă.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, deşi a a fost dedicată tinerilor care au părăsit băncile şcolilor şi universităţilor, la eveniment au avut posibilitatea de a participa toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, a subliniat preşedintele ANOFM, mai precizează sursa citată.