Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va promova o lege de reglementare a companiilor specializate în recuperarea creanţelor, inclusiv cele bancare, pentru a limita unele abuzuri asupra debitorilor, a declarat directorul direcţiei armonizare legislaţie din ANPC, Mihai Meiu, citat de Mediafax.
"Se spune că până la urmă consumatorul nu este interesat cui dă banii înapoi. S-a constatat că aceste cesiuni de creanţe fac ca societatea de recuperare să fie mult mai activă (...) Sunt cazuri în care s-au dat 30-40-50 de telefoane pe zi, s-au sunat şi vecinii, şi copiii.... dar vom reglementa şi asta. Avem o lege de reglementare a acestor societăţi de recuperare, ne-am inspirat din ce au făcut alţii nu am inventat-o noi", a spus Meiu la colocviul "Consecinţe juridice generate de intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori", eveniment inclus în seria de manifestări Colocviile juridice al BNR.
El a precizat că ANPC a mai înaintat în Parlament un proiect de lege pentru reglementarea firmelor de recuperare de creanţe, care a fost însă respins, la presiunea comunităţii bancare.
Întrebat dacă este posibil ca noul proiect să fie promovat prin ordonanţă de guvern, Meiu nu a putut confirma, arătând că preferă să nu comenteze mai mult pe acest subiect.
În ultima scrisoare de intenţie transmisă FMI, autorităţile s-au angajat să nu promoveze legea falimentului personal sau legea privind colectarea creanţelor şi să amâne pe o perioadă de şase luni modificarea Legii 193/2000, care ar permite ANPC sau asociaţiilor de consumatori să desfiinţeze prin instanţă clauzele abuzive practicate de bănci din tot portofoliul de împrumuturi deţinut de o instituţie de credit.
Potrivit jucătorilor din piaţă, creditele de consum sunt vândute de bănci în prezent şi la sub 10% din valoarea împrumutată.
Pe de altă parte, debitorii beneficiază în multe cazuri de condiţii mai bune din partea firmelor de recuperare, care negociază chiar şi până la 50% din valoarea împrumuturilor, în timp ce instituţiile bancare oferă ca soluţie pentru clienţi doar refinanţarea întregii valori a creditului, pentru a nu crea precedente.