ANPC consiliază oamenii de afaceri, înaintea Comandamentului de Iarnă 2024-2025

A.B.
Miscellanea / 9 decembrie 2024

ANPC consiliază oamenii de afaceri, înaintea Comandamentului de Iarnă 2024-2025

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat o sesiune de consiliere online cu mediul de afaceri din domeniul turismului care activează în principalele zone turistice, înaintea începerii activităţii Comandamentului de Iarnă 2024-2025, structură special creată a ANPC pentru monitorizarea activităţii comerciale din domeniu, în această perioadă, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Conform comunicatului, în acest sezon, Comandamentul de Iarnă va acţiona în perioada 16.12.2024 - 07.01.2025 şi va verifica modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor în principalele zone turistice speficice sezonului de iarnă.

Sesiunea de consiliere se va susţine online miercuri, 11 decembrie 2024, la ora 11.00.

"Rolul ANPC are, pe lângă acţiunile de control, o componentă importantă în ceea ce priveşte informarea consumatorilor şi consilierea operatorilor economici, astfel încât acest sezon să fie cât mai reuşit pentru toţi turiştii" - Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb