ANRE revine la regimul propriu de finanţare şi salarizare

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 martie 2011

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va trece din subordinea în coordonarea primului ministru, se va finanţa din surse proprii şi va stabili grila de salarizare, fără să mai cedeze la buget fondurile obţinute, pentru evitarea declanşării procedurii de infringement de către CE. Potrivit Mediafax, aceste schimbări sunt stipulate într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Economiei.

În iunie 2010 Comisia Europeană (CE) a transmis autorităţilor române o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la măsurile legislative ale Executivului din 2009, care au "deteriorat drastic" statutul şi autonomia Agenţiei. CE se referea la schimbarea de către Guvern, în 2009, a regimului de finanţare a ANRE, prin care instituţia a fost transferată în subordinea premierului şi a fost obligată să cedeze la bugetul de stat banii pe care îi percepe din taxe.

Iniţial, ANRE funcţiona în coordonarea primului ministru şi se autofinanţa. CE a acordat Guvernului termen până în martie 2011 pentru a implementa directiva europeană privind salarizarea ANRE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb