ANRM va concesiona prin licitaţie 14 perimetre de ţiţei şi gaze asociate pentru exploatare

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 iunie 2008

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va concesiona prin licitaţie 14 perimetre petroliere în vederea exploatării ţiţeiului şi gazelor asociate din zece judeţe ale ţării, potrivit Ordinului ANRM publicat vineri în Monitorul Oficial.

Aceste perimetre fac parte din Runda a noua de licitaţii organizate de agenţie.

Cele mai multe dintre aces­tea se află în judeţul Bihor (trei perimetre petroliere), câte două perimetre în judeţele Brăila şi Dâmboviţa şi câte un perimetru în judeţele Argeş, Bacău, Galaţi, Maramureş, Prahova, Satu Mare şi Timiş.

Ofertele se depun la sediul ANRM în termen de 90 de zile de la publicarea anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Deschiderea ofertelor se va face în ziua imediat următoare după expirarea acestui temen, la ora 10.00. Accesul la datele şi informaţiile geologice se face în baza unei solicitări scrise, a acordului de confidenţialitate şi după achitarea taxelor pentru achiziţionarea pachetelor de date.

Decizia privind ofertele se va lua de ANRM în termen de 30 de zile de la data deschiderii ofertelor. Negocierea acordurilor petroliere începe în termen de 15 zile de la data stabilirii ofertei câştigătoare, dacă nu au fost formulate contestaţii. Termenul de negociere a acordurilor petroliere este de maxim şase luni de la data începerii acestora.

Conform Legii Petrolului, în schimbul concesionării perimetrelor petroliere, statul, prin ANRM, va primi redevenţe. De regulă, potrivit legii, aceste rezerve sunt concesionate pentru maxim 30 de ani. Durata acordului depinde de rezerva din fiecare zăcământ şi de capacitatea de producţie, potrivit specialiştilor din ANRM.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb