ANSVSA a aplicat amenzi de peste 823.000 de lei unor operatori economici din industria agroalimentară, în luna februarie

S.B.
Miscellanea / 10 martie 2023

ANSVSA a aplicat amenzi de peste 823.000 de lei unor operatori economici din industria agroalimentară, în luna februarie

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 823.200 de lei unor operatori economici din industria agroalimentară, în urma celor 9.841 de controale desfăşurate în luna februarie 2023, la nivel naţional, inclusiv în municipiul Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), controalele au vizat activitatea operatorilor economici din domeniul fabricării produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.

Ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 823.200 de lei.

Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2023 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Pe durata controalelor efectuate au fost constatate o serie de nereguli, printre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie (neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, etc.); neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice); neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului).

De asemenea, au mai fost depistate nereguli legate de desfăşurarea unor activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, neiniţierea procedurii de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Specialiştii ANSVSA au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.

În plus, au fost luate probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb