ANSVSA a aplicat în martie amenzi de 1,4 milioane lei, în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

S.B.
Miscellanea / 11 aprilie 2023

ANSVSA a aplicat în martie amenzi de 1,4 milioane lei, în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a municipiului Bucureşti au efectuat, pe parcursul lunii martie, 11.685 de controale în unităţile din industria agroalimentară, în urma cărora au aplicat 233 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1,401 milioane lei, informează Agerpres.

Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2023 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP), precizează Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

"Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenţie şi consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor", se menţionează în comunicat.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, printre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie, cum ar fi neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar; neconformităţi privind întreţinerea şi igiena echipamentului de protecţie sanitară a personalului muncitor; neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP.

De asemenea, au fost constatate neconformităţi legate de asigurarea trasabilităţii şi conformităţii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice), neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului) şi alte tipuri de neconformităţi de genul desfăşurării de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, neiniţierea procedurii de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente, subliniază ANSVSA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb