Anticiparea anticipatelor

Operaţiunea a început imediat după europarlamentarele de anul trecut. Dominaţia electorală a PSD, erodată de cadrilul aberant al formulelor guvernamentale înlocuite la nici şase luni, mascarada moţiunii de cenzură împotriva propriului guvern, submediocritatea ţîfnos-arogantă căţărată în fruntea partidului şi la Palatul Victoria, totul indica pierderea contactului cu realitatea şi cu electoratul, alunecarea inevitabilă spre strapontina "opoziţiei sistematice". O nouă forţă electorală părea confirmată pe scena politică a României şi, odată cu ea, proiectul unei solide alianţe anti-psd era gata pentru decolare. Gaz pe focul prevestirilor şi pregătirilor pentru anticipate. Rezultatele prezidenţialelor au împins anticipaţia în faţa şantierului de lucru. Cu un nou mandat la Cotroceni, "Administraţia Iohannis" mai avea doar un singur pas de făcut către "Guvernarea Iohannis": dislocarea majorităţii PSD din Parlament, dar nu aşa... la mica ciupeală, prin pigulirea de parlamentari zburători, cum s-a realizat moţiunea de cenzură şi instalarea guvernului Orban, ci prin "forţa" urnelor. Proiectul anticipatelor a devenit prioritatea priorităţilor guvernării PNL. De aici înainte încep, însă, disonanţele. Repede sesizate şi încet, încet exploatate de cei interesaţi. Anticiparea anticipatelor a început să producă contraefecte, iar la următoarele confruntări electorale, costurile lor ar putea da măsura unui eşec usturător pentru iniţiatorii proiectului.

Problema numărul unu, cu anticipatele, este bine cunoscută şi are două ancore solide. Prima, rezistenţa masivă a deţinătorilor mandatelor de parlamentari la anticipate, indiferent ce culoare politică ar avea ei. Nimeni nu dă vrabia din mînă pentru cioara de pe gard, ori chiar mai rău. Un mandat înseamnă balanţa dintre cheltuieli din buzunarul propriu şi cîştiguri întoarse pe diferite căi, în timpul ocupării fotoliului de ales al poporului. Cheltuielile au crescut, cresc şi vor creşte mereu, ele sunt sigure. Cîştigurile, mai nesigure. Pentru orice om cu scaun la cap, chivernisit şi cu mandatul în mînă, anticipatele sunt o ciumă, o pacoste care trebuie evitată cu orice preţ. Şi, pînă acum, a fost evitată cu succes, chiar şi atunci cînd controlul "de partid" sau "de la Cotroceni" asupra aleşilor a fost mult mai strîns decît este acum, cum a fost cazul mandatelor Iliescu-Năstase. A doua ancoră se află în prevederile constituţionale. Procesul declanşării alegerilor anticipate, din iniţiativa executivului, Guvern-Preşedinte, a fost presărat cu atîtea obstacole, încît nici măcar Hercule nu ar face faţă tuturor muncilor prevăzute. Şansele ca "binomul" Orban-Iohannis să găsească drumul prin labirint, să iasă la lumină din desişurile uriaşei păduri fără rost prin care Constituţia îi obligă să rătăcească nu sunt deloc prea mari.

A doua mare problemă cu anticipatele pentru parlamentare este sorocul alegerilor locale. Oamenii "de la bază", organizaţiile, cei care ostenesc pentru voturi strigă din toţi rărunchii să fie lăsaţi să-şi face treaba ca lumea. Ei se pregătesc pentru locale şi fie vorba între noi, interesele localelor sunt mai arzătoare pentru armata celor care adună vot cu vot la firul ierbii, decît parlamentarele. E ca şi cum ai pregăti droşca de drum lung şi anevoios şi dintr-o dată, de la conac, ţi s-ar spune că trebuie să-i pui tălpici şi să o faci sanie. Nu e timp. Nu sunt unelte. Nu e cu ce. Nu mai înţelege nimeni nimic! Ruptura dintre nucleul central de decizie în partid şi cei din teritoriu este ca şi garantată. Păi, cine are nevoie de alte probleme, cînd şi aşa belelele curg gîrlă? Văzută de jos în sus, secvenţa electorală nu poate fi susţinută decît în ordinea dată deja de calendar... europarlamentare, prezidenţiale, locale, parlamentare. La o privire de sus în jos, aparent, finalul secvenţei poate fi rearanjat, doar că fără sprijinul celor de jos singurul rezultat pe care se poate conta este... eşecul; ori la locale, ori la parlamentare... ori la amîndouă! Aceasta este "ecuaţia" pe care Orban o ştie prea bine şi de care Iohannis, cel puţin pînă acum, nu vrea să ştie deloc, orbit de lumina de la capătul tunelului pe care şi l-a săpat singur drept trofeu: majoritate "prezidenţială" la urne! Acesta este însă abia vîrful icebergului. Mai jos de oglinda apelor se află restul de două treimi. Te-ai zbătut, ai răzbit, ai ajuns la putere. Cine poate să înţeleagă şi să accepte că prima preocupare este să laşi din nou locul liber la Palatul Victoria... aşa... doar pentru ca să poată avea loc, eventual!, alegeri parlamentare anticipate; care oricum, neanticipate, sunt colea peste nici un an! Va să zică, nu obiectivele guvernării, nu interesele ţării sunt prioritatea, ci... anticipatele! Asta spune, oamenilor, electoratului, fie că vrea, fie că nu, mişcarea pe teren a echipei Orban-Iohannis. În traducere directă şi pe înţelesul oricui, chiar şi al "oligo-politicienilor" noştri, interesele şi jocurile noastre, ale castei puterii, sunt mai importante, de departe, faţă de interesele voastre ale prostimii!!! Nota de plată a neroziei ăsteia a şi început să fie întocmită. Mai ieri, Preşedintele Iohannis a făcut un pas înapoi, declarînd public, pentru cine vrea să îl creadă, că nu i-a cerut demisia lui Orban, ca premisă a declanşării anticipatelor, sugestia străvezie a discursului fiind că nici nu i-o va cere vreodată! Îmi vine să cred că nici anticipate nu mai vrea, prea tare! N-ar fi deloc o mutare rea, cu două condiţii: rezultatele localelor să cimenteze cîştigurile electorale ale "frontului" anti-psd, iar guvernarea Orban să nu se scufunde spectaculos, mai ceva ca Titanicul, înainte chiar să apuce să se izbească de bolovanul alegerilor parlamentare.

Anticiparea anticipatelor a devenit deja contraproductivă, politic şi electoral. Mai rămîne ca acest lucru să fie înţeles şi de echipa de zgomote!