Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că la finalul lunii va fi realizată o analiză asupra activităţii miniştrilor liberali, dar şi asupra obiectivelor partidului în "sezonul politic toamnă - primăvară" pentru alegerile europarlamentare. Antonescu a fost întrebat dacă va fi analizată activitatea miniştrilor PNL la finalul lunii august, în mod similar cu cea a miniştrilor PSD.
"Sigur că da. E aproape tradiţional ca la sfârşitul verii, înainte de începerea unei noi sesiuni parlamentare şi unui nou, să-i spunem, sezon politic toamnă - primăvară - ca în fotbal - să facem o astfel de analiză şi a activităţii guvernamentale, şi a activităţii parlamentare şi a obiectivelor pe termen scurt, până în alegerile europarlamentare, care vin la primăvară, ale partidului. Va fi o analiză cât se poate de aplicată, sper", a spus liderul PNL.
Pe de altă parte, Crin Antonescu a declarat că nu ştie să existe din partea premierului Victor Ponta vreo intenţie de a se reveni asupra propunerii lui Ovidiu Silaghi la şefia Ministerului Transporturilor, precizând că din partea sa "în niciun caz" nu există o astfel de intenţie.