Secretarul de Stat american Antony Blinken anunţă că a purtat o discuţie "deschisă" ci ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în care l-a avertizat că lumea nu va recunoaşte "niciodată" anexarea vreunui teritoriu ucrainean de către Rusia, informează news.ro.
Blinken a exercitat de asemenea presuni asupra lui Lavrov să accepte o ofertă a Statelor Unite în vederea unui schimb de deţinuţi.
"Am purtat o discuţie deschisă şi directă", a anunţat într-o conferinţă de presă secretarul de Stat american.
"Am îndemnat Kremlinul să accepte oferta substanţială pe care i-am făcut-o", a adăugat el.
Şeful diplomaţiei americane a anunţat miercuri că preconiza să-şi contacteze omologul rus pentru a discuta despre o oferă a Statelor Unite în vederea eliberării baschetbalistei americane Brittney Griner şi unui fost puşcaş marin, Paul Whelan.
Ar putea fi vorba despre un schimb de deţinuţi cu Viktor Bout, untrafcant rus de armament încarcerat în Statele Unite.
Antony Blinken nu a dorit să spună cum a reacţionat Serghei Lavrov.
"Nu pot să vă spun dacă cred lucrurle sunt mai mult sau mai puţin probabile", a declarat el.
"Însă era important ca el să audă asta în mod direct", a adăugat Blinken.
Şeful diplomaţiei ruse a anunţat, la rândul său, că au "discutat despre părerile lor cu privire la probleme în relaţiile bilaterale, care este puternic nevoie să fie normalizate".
"În ceea ce priveşte un eventual schimb de deţinuţi ruşi şi americani, partea rusă rusă insistă să revenim la regimul unui dialog profesional, fără speculaţii de presă, în cadrul unei «diplomaţii discrete»", a anunţat el într-un comunicat.
Antony Blinken a subliniat că l-a avertizat pe Serghei Lavrov că lumea nu va recunoaşte "niciodată" anexarea unor teritorii ucrainene de către Rusia.
"Era foarte important ca ruşii să audă în mod direct din partea noastră faptul că acest lucru nu va fi acceptat şi nu doar că nu va fi acceptat, ci şi că va antrena costuri suplimentare importante impuse Rusiei", a declarat el.
El a denunţat faptul că Rusia pregăteşte "referendumuri trucate", prin care să încerce "să demonstreze în mod fals" că persoane care trăiesc în aceste teritorii ucrainene "caută să facă parte din Rusia".
Antony Blinken l-a îndemnat pe Serghei Lavrov să facă în aşa fel încât Moscova să-şi onoreze angajamentul în cadrul Acordului de la Istanbul, negociat cu ajutorul Turciei, cu privire la exportul cerealelor ucrainene blocate în porturi ucainene.
Serghei Lavrov a denunţat o continuare a livrării de "armament american şi NATO forţelor armate ucrainene şi batalioanelor naţionaliste, folosit larg împotriva populaţiei civile, care prelungeşte agonia regmului de la Kiev, face să dureze conflictul şi multiplică victimele", potrivit diplomaţiei ruse.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2022, 22:52)
SUA vorbeste sa nu taca. Rusilor nu le pasa. SUA se va lupta cu rusii in Ucraina pana la ultimul ucrainian.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2022, 07:53)
In contextul in care China, India, Iran, Afganistan, Brazilia si Venezuela, adica 3,2 miliarde de locuitori ai Terei sunt de partea rusilor, nu prea mai conteaza ce recunoaste sau ce nu recunoaste "lumea"
Lumea a fost lovita si vad urmarile, de sanctiunilor indreptate impotriva Rusiei, ca un bumerang. Recesiune in America, criza si recesiune in UE, Germania cu economia stinsa.
Lume, lume, mai vrei razboi in Ucraina?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2022, 09:26)
Corect, asa este Ukraina este terenul de joaca pentru SUA aflata in conflict cu Russia...Sanctiunile s au intors impotriva noastra a tuturor .. Acest razboi trebuie sa inceteze iar Ukraina trebuie lasata sa termine ceea ce a inceput fara ajutorul SUA since UE...Nu mai trimiteti armament si tehnica militara in Ukraina si razboiul se v a sfarsii...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2022, 10:01)
Blinken, dar anexarea teritoriilor ocupate de Israel? ONU nu o recunoaste dar voi, SUA, stat sponsor al terorismului Al-Quaida si ISIS, o faceti.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2022, 12:22)
Ce vorbesti, Ștrul? Vrabia malai viseaza!