Qipa, companie de training şi consultanţă corporate, a înregistrat, în acest an, o creştere a cifrei de afaceri de 8%, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Cătălin Chiţeş, fondator şi Managing Partner Qipa, declară că societatea îşi doreşte ca anul viitor să îşi majoreze cifra de afaceri cu 20%, la peste 500.000 euro/an.
Domnia sa declară: "În primele 9 luni ale acestui an am înregistrat o creştere cu 15% a numărului de clienţi şi o creştere cu 8% a cifrei de afaceri. Pentru anul 2014 avem trei direcţii strategice: să creştem echipa proprie de vânzări, să consolidăm actualele parteneriate şi să dezvoltăm la capacitatea sa maximă proiectul Followership. Implementarea de programe customizate pe segmente bine definite de activitate şi nevoi specifice, s-a dovedit a fi o strategie câştigătoare pentru poziţionarea cât mai aproape de clienţi, pornind de la profilul şi nevoile lor. Principalul obiectiv pentru anul viitor este creşterea cifrei de afaceri cu 20%, la peste 500.000 euro/an".
Qipa a lansat, alături de compania Votive LLP UK, programul Followership pentru corporaţiile româneşti, care este validat pe piaţa din Statele Unite ale Americii pentru capacitatea de a schimba mentalităţi, abordări şi comportamentele oamenilor de business pentru a-şi atinge obiectivele şi a îndeplini strategia companiei.