Grupul Rompetrol a fost desemnat vineri, de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), cel mai mare exportator al României de produse petroliere pentru acest an, cu un volum total al vânzărilor pe pieţele externe de peste 1,7 miliarde dolari, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
Azamat Zhangulov, prim vicepreşedinte al Grupului Rompetrol, declară: "Acest an a fost foarte unul foarte important pentru noi, am reuşit, în actualele condiţii economice să finalizăm cu succes modernizarea Rafinăriei Petromidia şi creşterea capacităţii de la 3,5 până la 5 milioane de tone pe an. Acest proiect reprezintă o etapă cheie în strategia dezvoltării Grupului Rompetrol. În următoarea perioadă, ne-am propus extinderea în ţările din regiunea Mării Negre şi Marea Mediternă. Majorarea producţiei şi a vânzărilor de carburanţi va determina o creştere cu 15-20% a exporturilor şi implicit creşterea cotei de piaţă a produselor noastre în Ucraina, Bulgaria, Georgia şi Republica Moldova".
1. Pai numai
(mesaj trimis de Madalina G în data de 08.04.2013, 12:05)
Petromidia a varsat in bugetul statului un miliard pana acum. Si inteleg ca au de gand sa continue modernizarea rafinariei, o veste numai buna pentru noi,