Ficosota (producător de detergenţi, săpunuri şi alte bunuri de larg consum) a înregistrat, anul trecut, pe piaţa din ţara noastră, o cifră de afaceri netă de peste 100 milioane lei, în avans cu 19,71% faţă de 2013 şi cu 71,08% în comparaţie cu 2012, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
Cele mai importante branduri care au generat creşterea cifrei de afaceri a companiei în anul 2014 au fost: Savex (brand de detergenţi de rufe, cu un spor de de 39% comparativ cu 2013), Pufies (scutece de unică folosinţă pentru copii şi şerveţele umede, cu o creştere a cifrei de afaceri de 79%) şi Kubeti (marcă de snacks-uri pentru copii, care şi-a menţinut nivelul, după ce aproape îşi dublase încasările în perioada 2012-2013).
Firma intenţionează să-şi continue investiţia în dezvoltarea portofoliului de produse, a distribuţiei şi a mixului de comunicare, iar pentru anul 2015 este prognozată o creştere de două cifre a veniturilor, se mai arată în documentul citat.
Înfiinţată în 1994 în Bulgaria, Ficosota Ltd. produce şi vinde bunuri de larg consum cu flux comercial ridicat: produse pentru îngrijirea casei şi îngrijire personală, consumabile igienice din hârtie şi snacks-uri. Societatea activează în peste 40 de ţări de pe mai multe continente, cu birouri noi în New York şi Singapore. În România, Ficosota este prezentă de 10 ani.