AOAR: "Guvernul trebuie să analizeze impactul modificării sistemului fiscal"

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 mai 2017

AOAR: "Guvernul trebuie să analizeze impactul modificării sistemului fiscal"

Nici în contextul unei creşteri economice de 5,7% anunţată de INS pentru primul trimestru nu ar putea fi acoperite pierderile ce ar putea fi generate de introducerea impozitului pe gospodărie, avertizează Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Mediul de afaceri subliniază necesitatea realizării unui studiu de impact, în cadrul căruia să fie analizate cel puţin următoarele aspecte:

"- dimensiunea potenţială a resurselor necesare pentru a compensa pierderea bugetară determinată de eliminarea reţinerii la sursă a impozitului pe venit, precum şi sursele de finanţare a acestei lipse bruşte şi semnificative de încasări la buget. Un calcul sumar conduce spre suma de 25 miliarde lei, adică un impact bugetar de aproximativ 4% din PIB.

- termenul de implementare a noului sistem de impozitare (ianuarie 2018) este considerat de AOAR ca nerealist şi imposibil de realizat în practică. (...)

- creşterea semnificativă a numărului de contribuabili care vor depune documentaţia în mod individual, prin eliminarea reţinerii la sursă de către angajatori a impozitului pe venit, care va genera dificultăţi administrative pentru infrastructura actuală a ANAF şi, implicit, pentru contribuabili.

- costurile administrative şi cele tehnice ale implementării acestui sistem, care nu au fost încă estimate".

AOAR consideră relevant faptul că alte ţări ale Uniunii Europene sunt preocupate de identificarea unor metode de simplificare a sistemului de impozitare a veniturilor, mai ales prin implementarea cotei unice. SUA, de asemenea, sunt în proces de regândire a sistemului actual de impozitare, tot cu scopul simplificării acestuia. Impozitul pe familie prevăzut de sistemul fiscal american este considerat opţional şi nicidecum obligatoriu, arată oamenii de afaceri, adăugând: "Subliniem faptul că nicio ţară europeană care are un sistem de impozitare pe venitul global nu a renunţat la reţinerea la sursă a impozitului!"

În acest context, AOAR consideră că Guvernul trebuie să analizeze impactul modificării sistemului actual, metodele tehnice de implementare şi comunicare şi să demareze programe de educare a contribuabililor, în paralel cu identificarea unor surse reale şi sustenabile de majorare a veniturilor bugetului de stat.

Mediul de afaceri susţine următoarele măsuri, care ar sprijini activitatea antreprenorilor români şi ar contribui la dezvoltarea mediului de afaceri din ţara noastră, după cum arată un comunicat:

"- consolidarea fiscală, care ar aduce beneficii reale şi imediate atât mediului de afaceri, cât şi bugetului de stat. Prin consolidare, există posibilitatea compensării mai rapide a pierderilor, ajungându-se pe o poziţie de impozit pe profit de plată într-un termen mult mai scurt. În plus, s-ar elimina problemele de preţuri de transfer între contribuabilii români, precum şi costurile generate de întocmirea dosarelor de preţuri de transfer. În paralel, s-ar reduce costurile administrative ale ANAF, prin diminuarea considerabilă a numărului de contribuabili supuşi inspecţiei fiscale, fapt ce are ca efect eliberarea unui număr de inspectori fiscali, care ar putea să se concentreze pe verificarea acelor contribuabili cu risc fiscal crescut în lupta împotriva evaziunii.

- ajustarea sistemului de impozitare a muncii, prin plafonarea bazei de calcul pentru contribuţiile sociale - în prezent, România are una dintre cele mai însemnate sarcini fiscale pe veniturile din muncă, în comparaţie cu alte ţări membre ale UE. Eliminarea plafonării contribuţiilor sociale generează inechitate şi dezechilibre majore (care afectează numai o categorie de contribuabili - cei care obţin venituri peste o anumită limită), în condiţiile în care sistemul de contribuţii implică existenţa unei contraprestaţii din partea statului. Astfel, apreciem ca necesară stabilirea unui plafon, care să ia în considerare veniturile medii, precum şi o componentă de solidaritate socială, care să acopere costurile unui pachet de prestaţii din partea statului.

- îmbunătăţirea colectării TVA şi reducerea diferenţelor între TVA de colectat şi cel colectat efectiv la bugetul de stat, prin implementarea de măsuri de identificare în timp real a fraudelor în materia TVA - de exemplu introducerea Standard Audit File for Tax (SAF -T), extinderea măsurilor de simplificare în domeniul TVA (taxare inversă extinsă), în condiţiile în care România se confruntă cu cel mai mare dezechilibru din colectarea de TVA dintre toate statele membre ale UE".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. politicienii analizeaza doar impactul asupra urmatoarelor alegeri, nimic altceva

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb