APAPR: Valoarea activelor fondurilor de pensii private a crescut cu 36%, la finalul lui 2014

E.D.
Macroeconomie / 7 ianuarie 2015

Valoarea totală a activelor fondurilor de pensii private a depăşit 20,1 miliarde lei (4,5 miliarde euro) în 2014, cu 36% mai mult decât la final de 2013, în timp ce numărul total al participanţilor (conturi individuale) a depăşit 6,6 milioane, cu 4% mai mult decât anul precedent, informează Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Potrivit unui comunicat al APAPR, fondurile de pensii private investesc în România circa 94% din aceste active, fiind astfel unii dintre cei mai importanţi investitori instituţionali prezenţi pe piaţă locală.

Cele 7 fonduri de pensii de pe segmentul Pilonul II (pensii private obligatorii) au ajuns la sfârşitul anului 2014 la un număr total de aproape 6,3 milioane de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de peste 19,1 mld. lei (4,26 mld. euro), potrivit datelor centralizate de APAPR. În 2014, randamentul mediu obţinut de toate aceste fonduri de pensii private obligatorii a fost de 8,71%,

În cursul anului 2014, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon II au crescut cu 37%, evoluţie peste aşteptările industriei, determinată în principal de rezultatele investiţionale foarte bune.

De la lansare şi până în prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit în administrare în numele participanţilor contribuţii brute totale în valoare de 15,2 mld. lei şi au adăugat, prin activitatea investiţională, câştiguri nete în valoare de peste 3,9 mld. lei în beneficiul milioanelor de români care contribuie la Pilonul II.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor în luna mai 2008 şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,08%, excepţional pentru profilul de risc redus specific acestor fonduri, în România şi în lume.

Cele 10 fonduri de pensii din Pilonul III (pensii private facultative) au ajuns la sfârşitul anului 2014 la un număr total de circa 345.000 de participanţi, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 1,04 mld. lei (232 mil. euro), potrivit datelor centralizate de APAPR. În 2014, randamentul mediu obţinut de toate aceste fonduri de pensii private facultative a fost de 7,45%.

În cursul anului 2014, activele administrate de fondurile de pensii de Pilon III au crescut cu peste 28%, evoluţie în linie cu aşteptările industriei (care indicau un potenţial de circa 30%). Doar în 2014, participanţii la fondurile de pensii facultative au virat în sistem contribuţii în valoare de peste 176 mil. lei, cu 17% mai mult decât în 2013 şi în acelaşi timp cel mai ridicat nivel anual de la startul sistemului, la mijlocul anului 2007.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private facultative au realizat, de la lansarea lor în luna mai 2007 şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 8,16%.

Explicitare. Pentru "romanul mediu" care economiseşte atât la un fond de pensii obligatorii (Pilonul II) cât şi la unul de pensii facultative (Pilonul III), anul trecut a adus o creştere medie a valorii contului sau de la circa 4.900 de lei la finele lui 2013 la 6.060 de lei la finele lui 2014, adică o majorare de aproape 24%, provenită atât din creşterea contribuţiilor, cât şi din randamentele investiţionale ale fondurilor de pensii (valoare cont mediu Pilon II: 2.308 RON la final 2013 şi 3.044 lei la final 2014, valoare cont mediu Pilon III: 2.590 lei la final 2013 şi 3.014 lei la final 2014).

Sistemul de pensii private din România este reglementat foarte strict şi conţine, prin cadrul legal şi instituţiile sale, numeroase mencanisme de siguranţă pentru protejarea activelor participanţilor. Banii participanţilor şi evidenţă lor este ţinută, suplimentar, de băncile depozitare, instituţii supravegheate atât de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât şi de către Banca Naţională a României. În plus, legislaţia reglementează foarte strict investiţiile fondurilor de pensii private, care sunt direcţionate în principal în instrumente cu un risc foarte scăzut. Sistemul de pensii private funcţionează, de la lansare şi până în prezent, fără sincope şi cu performanţe investiţionale notabile în beneficiul contributorilor săi, fapt care îl plasează între cele mai de succes reforme structurale din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb