Apetenţă crescută a antreprenorilor pentru schemele de finanţare dedicate IMM-urilor

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 10 octombrie 2022

Apetenţă crescută a antreprenorilor pentru schemele de finanţare dedicate IMM-urilor

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului anunţă că a primit 37.448 de cereri de finanţare pentru cele patru programe adresate IMM-urilor, ce se află în curs de implementare: Start-up Nation Pilonul I România, Start-Up Nation Pilonul II Diaspora, Femeia Antreprenor şi IMM Agri Food.

"Din totalul solicitărilor, 15.319 sunt pentru Start-Up Nation România, 1.648 pentru Start-Up Nation Diaspora, 9.520 pentru Femeia Antreprenor şi 10961 pentru IMM AgriFood - granturi pentru capital de lucru. În cazul ultimului program, 3.469 de aplicanţi eligibili au fost deja contractaţi. Documentele de înscriere sunt atent verificate de către personalul din structura de specialitate a ministerului, iar suma care urmează să fie acordată, conform bugetelor alocate, se apropie de 3 miliarde lei", se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Reprezentanţii ministerului menţionează că de la începutul anului şi până în prezent, au fost finalizate plăţile pentru toţi aplicanţii eligibili ai celor 4 măsuri concepute pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul pandemic COVID-19 (M1 - Microgranturi sesiunile 1 şi 2, M2 - Granturi pentru Capital de Lucru şi HoReCa), fiind procesate pe aceste programe 95.216 de cereri de finanţare. După realizarea verificărilor, au fost efectuate 66.600 de plăţi, în valoare totală de peste 6,8 miliarde lei.

Următoarele două programe care vor fi lansate în această toamnă sunt Târgul brandurilor naţionale (TIMM) şi Târgul naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, unde participarea expozanţilor va fi gratuită, aplicanţii fiind selectaţi în urma înscrierii electronice. Suplimentar, beneficiarii vor putea primi o sumă forfetară în valoare de 1.500 lei, condiţionată de prezenţa zilnică la TIMM, iar celor care vin la târgul dedicat artizanatului şi meşteşugurilor li se vor deconta cheltuielile pentru cazare şi transport, în sumă forfetară de 2.500 lei.

Reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului mai susţin că în curând va fi operaţionalizat programul HoReCa 2, care are drept obiectiv general acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale pentru operatorii economici din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, precum şi agenţiilor de turism licenţiate şi ghizilor de turism atestaţi, a căror activitate a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb