Apoteoza fascismului rusesc

Mă îndoiesc că vor fi mulţi care să verse măcar o lacrimă de crocodil după moartea Dariei Dughina. Femeia se întorcea de la un "festival patriotic" când o bombă amplasată în maşina sa a explodat. Nimeni nu a revendicat atentatul. În Rusia, bănuielile se îndreaptă, evident, împotriva guvernului de la Kiev. Acesta, prompt, a negat orice implicare. Într-adevăr, dacă Kiev-ul ar avea această capacitate, de a pune bombe sub maşinile politicienilor şi propagandiştilor de la Moscova, probabil ar fi ţintit pe cineva mai important. Mai probabilă mi se pare ipoteza unei reglări de conturi în sânul oligarhiei ruseşti. Vom vedea.

Daria era o ultra-naţionalistă turbată, care nu rata nici o ocazie pentru a face circ când auzea de ucraineni. A susţinut tot felul de enormităţi la televiziunea care îi dădea o tribună: - "omul occidental trăieşte într-un vis, pe care îl are datorită hegemoniei sale globale". Dar singurul motiv pentru care ştirea morţii sale a făcut înconjurul lumii este faptul că era "fata tatei". În cazul de faţă, tatăl era un anume Alexandr Dughin.

Comentez politică de aproape treizeci de ani.

Ciudat, este probabil prima oară când mă refer la Dughin-senior. El e deja un fel de celebritate. În 2013 a vizitat România. Printre cei cu care s-a întâlnit, cu acea ocazie, se număra infractorul Adrian Năstase.

În ce mă priveşte, l-am considerat întodeauna un bufon. Face pe filozoful, însă nu are studii - a fost exmatriculat de la Institutul de Aviaţie şi a lucrat o vreme ca măturător.

Îl subestimasem pe Dughin. Cred că ideile sale sunt o salată de cuvinte, fără nici cea mai mică rigoare ştiinţifică. Dar exact asta îl face atractiv pentru extremişti. În această lume, cu cât spui aberaţii mai evidente, cu atât ieşi mai mult în evidenţă. Aşa a ajuns Dughin ideologul unui regim fascist, acela al lui Putin, care ameninţă lumea cu apocalipsa nucleară.

Cum eticheta de "fascist" este abuzată în diferite chipuri, să precizăm că în acest caz este chiar Dughin cel care şi-o lipeşte. Într-un articol din 1997, el îşi declara apartenenţa la un "fascism rusesc... veritabil şi radical revoluţionar".

Motivul pentru care am rezistat să îl iau în serios pe acest lunatec este simplu. Ştiu, scrierile sale au devenit încă din anii 1990 lecturi obligatorii pentru ofiţerii serviciilor secrete din Rusia. Dughin a devenit apoi apropiat de Putin şi de cercurile politice de la Moscova. Însă Putin era, în fond, un oportunist politic gata să îşi arunce peste bord orice bagaj ideologic. Dovadă că tot regimul său l-a marginalizat, după o vreme, pe Dughin.

Dar ceva s-a întâmplat, recent. Anul trecut, Putin a făcut o mişcare. A publicat articolul pseudo-istoric despre "unitatea ruşilor şi ucrainenilor". Casa Albă a intuit atunci că Putin se pregăteşte de invazie. Eu am realizat că Putin a trecut Rubicon-ul extremismului politic. Imprudent, el s-a crezut suficient de tare pentru a-şi asuma identitatea fascistă. Sigur, derivată şi de la Dughin. Dar prezentată ca fiind a lui, a liderului suprem (Vozhd).

Este momentul în care a erupt la suprafaţă, în văzul tuturor, lava fierbinte a fascismului rusesc. La televiziunile controlate de regim (adică singurele care mai pot emite) s-au auzit îndemnuri deschise la exterminarea ucrainenilor şi la cucerire imperială, "de la Trieste la Vladivostok". Miniştri din guvernul de la Moscova au început să facă declaraţii rasiste şi anti-semite.

În Vest, mulţi au fost surprinşi. Însă pe undeva, există o logică aici. Putin este creatura care a ieşit acum din oul clocit de numeroase mişcări şi ideologi din Rusia.

Problema este că mulţi, în Occident, au o înţelegere limită a istoriei fascismului. Li se pare că fascismul e ceva esenţialmente german. De unde rezultă că regimul lui Putin ar fi un fel de imitator.

În realitate, Rusia - mai mult decât Italia sau Germania - este leagănul fascismului modern. În 1905, cu mai mult de un deceniu înainte ca Mussolini să fondeze, la Milano, "Fasciile Italiene de Luptă", în Rusia se întemeiază mişcarea "Sutele Negre" (Chornaya sotnya), ultra-naţionalistă şi anti-semită. Aripa paramilitară a organizaţiei, aşa-zisele "Cămăşi Galbene", a fost un precursor al "Cămăşilor brune" naziste şi a "Cămăşilor negre" ale miliţiilor fasciste italiene.

Această ideologie este apoi exportată, după Primul Război Mondial, în Europa de Vest. Imigranţi din Imperiul Ţarist, în special germani din zona baltică precum Alfred Rosenberg, aduc idea că regimul nou-instaurat în Rusia, bolşevismul, este o creaţie "ideo-masonică". Banii şi ideile lor au contribuit la formarea Partidului Naţional-Socialist al lui Adolf Hitler.

În anii 1930-1940, în mediile emigraţiei ruseşti mişcările fasciste şi ultra-naţionaliste sunt extrem de puternice. O vreme ele îşi fac iluzia că Stalin însuşi va abandona marxismul şi se va converti, oficial, la fascism. Însă "tătucul" Stalin, în ciuda derapajelor sale naţionaliste, avea alte planuri. Misiunea a fost apoi asumată de Vladimir Putin.