Odată cu iPhone 14, care oferă o funcţie de comunicare prin satelit în caz de urgenţe, Apple a intrat pe o nouă piaţă unde va concura cu SpaceX, Amazon şi ceilalţi competitori, notează News.ro.
În stilul propriu, posibilitatea trimiterii de mesaje prin satelit în caz de urgenţe de pe noul iPhone 14 nu este doar o funcţionalitate izolată, ci este semnalul deschiderii unui nou drum, pe o nouă piaţă pentru gigantul american.
Apple a realizat un parteneriat în acest sens cu Globalstar, o companie americană de comunicaţii prin satelit care deţine o constelaţie funcţională compusă deocamdată din 24 de sateliţi.
Practic, Apple a intrat astfel în cursa "eliminării zonelor moarte", prin furnizarea unei conexiuni la satelit, care să suplinească lipsa semnalului terestru în regiunile izolate.
Apple recunoaşte că este deja de câţiva ani implicată în dezvoltarea infrastructurii pentru comunicaţiile prin satelit, însă, pare să minimizeze amploare proiectului. Reuters, pe de altă parte, scrie că Apple a investit deja 450 de milioane de dolari în această direcţie, majoritatea banilor mergând către Globalstar.
Pentru început, serviciul Emergency SOS de pe iPhone 14 va fi disponibil doar în Statele Unite şi Canada. Însă, când Apple intră pe o nouă piaţă are, de regulă, un impact major asupra acesteia.