BURSA Analytics

Apreciere pentru acţiunile BRD, înaintea publicării rezultatelor pentru trimestrul al doilea

F.D.
BURSA Analytics / 26 iulie

Apreciere pentru acţiunile BRD, înaintea publicării rezultatelor pentru trimestrul al doilea

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 17 - 24 IULIE 2024

Fondurile Pilon II au cumpărat acţiuni ale băncii în fiecare din primele cinci luni ale anului, ajungând în mai la o deţinere de 18,2% din instituţia de credit

Creştere de 23% de la începutul anului pentru titlul BRD, evoluţie în ton cu cea a indicelui Euro Stoxx Banks, ce s-a apreciat cu 20%

Titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), una dintre principalele bănci listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au înregistrat un randament de 5,36%, în perioada 17 - 24 iulie, în raport cu moneda euro, reprezentând acţiunile cu cea mai bună evoluţie din indicii BET şi BET-XT.

Instituţia cu acţionariat majoritar francez îşi va publica rezultatele aferente celui de-al doilea trimestru în data de 1 august, iar în piaţă sunt aşteptări pozitive.

"Băncile continuă să fie foarte bine situate pentru a câştiga din mediul economic actual, unde creşterea economică semnificativă se poate desfăşura, deşi dobânzile sunt încă la cote înalte", a scris Alin Brendea, directorul de operaţiuni al Prime Transaction, în ultima sa analiză.

Fondurile Pilon II au cumpărat acţiuni BRD în fiecare din primele cinci luni ale acestui an, ajungând în mai la o deţinere de 18,2% din instituţia de credit, faţă faţă de 17,6% în decembrie anul trecut, conform datelor disponibile pe site-ul desprepensiiprivate.ro.

În iunie şi pe tot parcursul acestei luni, preţul acţiunii băncii a avut un trend ascendent viguros, ceea ce sugerează că în spatele creşterii s-au aflat tot achiziţii ale fondurilor de pensii ce n-au fost încă raportate.

Societe Generale este într-un proces de vânzare a unor divizii ale BRD

De al începutul anului şi până în prezent, acţiunea BRD are o creştere de 23%, ce include şi corecţiile ex-dividend din ianuarie şi mai. Este o evoluţie în ton cu cea a sectorului bancar la nivel european care, ilustrată prin indicele Euro Stoxx Banks, are o creştere de circa 20%, în acest an.

Cu tot cu dividendele plătite, randamentul total al titlurilor BRD se ridică circa 34%, până acum în 2024.

Pentru primul trimestru, rezultatele instituţiei de credit au fost inferioare celor obţinute de cealaltă bancă din BET, BRD raportând o scădere de 5% a profitului net până la 326,3 milioane de lei, pe fondul majorării costului riscului, a apariţiei taxei pe cifra de afaceri şi creşterii modeste a veniturilor.

De menţionat că Societe Generale, acţionarul majoritar al BRD, este într-un proces de vânzare a unor divizii ale instituţiei. BRD Pensii, administrator de fonduri Pilon II şi Pilon III, urmează să fie achiziţionat de Banca Transilvania, în vreme ce Grupul Otto preia un portofoliu de creanţe performante şi neperformante de la BRD Finance IFN. Aceste tranzacţii vor aduce bani în conturile băncii, ceea ce este posibil să-i fi făcut pe unii investitori să anticipeze alocări de dividende.

Conform unor ştiri apărute în presă în luna februarie, francezii explorează chiar posibilitatea vânzării BRD, informaţii ce nu au fost confirmate dar nici infirmate de conducerea instituţiei de credit.

Indici - apreciere de 0,46% pentru BET

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,46%, în perioada 17 - 24 iulie. Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 1,12%, în intervalul avut în vedere, iar indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a apreciat cu 0,3%, în perioada menţionată.

Condmag - cel mai mare randament dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile Condmag, se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 17 - 24 iulie, cu o creştere de 9,04%, în raport cu moneda euro, pe locul al doilea clasându-se titlurile Transilvania Broker de Asigurare, cu o apreciere de 5,7%.

Fonduri de investiţii - randament de 3,04% pentru FDI Audas Piscator

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 16 - 23 iulie, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 3,04%. Titlurile Fortuna Classic s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 1,65%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET-FI Index care au urcat cu 0,95%.

Bitcoin a avut o creştere de 1,52%, în perioada 17 - 24 iulie, iar cotaţia aurului a coborât cu 1,49%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,05%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Probabil undeva la -10% fata de T2 2023. In fond o companie franceza serioasa.

    1. Nu i problema, cumpara pilonul2

      Nu cred, oricum pare mai bine pregătită pentru ajustările bugetului național de după alegeri decât tlv.

    Pe BRD se intampla minuni.

    Scade profitul, actiunile cresc... 

    Profitul BRD creste întrucât dătătoarea de șpagă anumită Adela Jansen a plecat de-acolo și nu mai umple buzunarele altora!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb