BURSA Analytics

Digi - printre cele mai bune evoluţii din BET

F.D.
BURSA Analytics / 5 septembrie

Digi - printre cele mai bune evoluţii din BET

Concorde Securities are o ţintă de preţ pentru acţiunile companiei de 84 de lei, cu 32% peste cotaţia de ieri din piaţă

Titlurile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications au avut o creştere de 44,98%, în perioada 3 ianuarie - 3 septembrie, clasându-se astfel în top zece aprecieri ale acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de la începutul acestui an.

La mijlocul lunii august, echipa de analiză de la Concorde Securities a publicat un raport de analiză, pe portalul BVB Research Hub, în care îşi menţine recomandarea "Cumpărare" pentru acţiunile companiei, cu un preţ ţintă de 84 lei pe titlu în următoarele douăsprezece luni, cu 36% peste cotaţia de atunci din piaţă, de 61,6 lei.

Ieri, acţiunile operatorului de telecomunicaţii au încheiat sesiunea bursieră la preţul de 63,8 lei.

Pentru cel de-al doilea trimestru al anului, Digi a raportat venituri de 472,8 milioane de euro, cu 14,1% peste cele din trimestrul al doilea al anului trecut, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 28,8 milioane de euro, în creştere cu 80%.

"KPI-urile sunt în mare parte în conformitate cu aşteptările noastre. Fluxul de numerar aşteptat de la vânzarea reţelei spaniole FTTH va creşte lichiditatea DIGI pentru restul anului, în timp ce împrumutul recent încheiat poate servi drept tampon suplimentar pentru refinanţarea obligaţiunilor. Dinamica RGU şi ARPU urmează strategia de bază fiind în mare parte în linie cu prognoza noastră", se arată în raportul Concorde.

Digi Communications se află printre preferatele fondurilor de pensii Pilon II. La finele lunii martie şase din cele şapte fonduri aveau acţiuni ale operatorului de telecomunicaţii. În total, fondurile aveau aproape 13,6 milioane de acţiuni DIGI, echivalentul a 38,3% din acţiunile de clasă B, listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Indici - apreciere de 18,89% pentru BET

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la BVB, a avut un creştere de 18,89%. Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 2,09%, în intervalul avut în vedere. Indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a apreciat cu 17,81%, în perioada 3 ianuarie - 3 septembrie.

UCM Reşiţa - printre cele mai mari randamente dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile UCM Reşiţa se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 3 ianuarie - 3 septembrie, cu o creştere de 283,97%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se clasează titlurile Antibiotice, cu o creştere de 110,65%, iar pe locul al treilea se află titlurile Aages, cu un randament de 90,51%..

Fonduri de investiţii - randament de 1,26% pentru FDI Audas Piscator

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 3 ianuarie - 2 septembrie, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 62,69%. Titlurile ETF BET Patria - Tradeville s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 25,15%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET-FI Index, care au urcat cu 23,61%.

Bitcoin a avut o creştere de 36,35%, în perioada 3 ianuarie - 3 septembrie, iar cotaţia aurului a urcat cu 20,55%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. We are revising downwards our target price for TTS shares to

    RON28.06/share, but maintain our accumulate recommendation. 

    asta spunea un alt raport de analiză, pe portalul BVB Research Hub, la jumatatea lunii iunie.

    si praf s-a facut cotatia TTS 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb