BURSA Analytics

Randament de 5,69% pentru acţiunile Promateris

F.D.
BURSA Analytics / 4 septembrie

Randament de 5,69% pentru acţiunile Promateris

Compania a raportat profit, pentru prima jumătate a anului, faţă de o pierdere în primele şase luni din 2023

Titlurile producătorului de ambalaje biodegradabile şi compostabile Promateris (PPL) au înregistrat o creştere de 5,69%, în perioada 26 august - 2 septembrie, în raport cu moneda euro, clasându-se astfel în top zece aprecieri ale acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul de timp avut în vedere.

Pentru primul semestru al anului, compania a raportat un profit net de 0,77 milioane lei, faţă de o pierdere de 4,9 milioane de lei la jumătatea anului trecut, în vreme ce veniturile din vânzări s-au ridicat la 52,8 milioane de lei, în scădere cu 23,6% faţă de cele de 69,03 milioane lei din primele şase luni ale lui 2023.

Pe de altă parte, cheltuielile cu materiile prime, materialele şi mărfurile s-au diminuat cu 37%, până la 26,5 milioane lei, în vreme ce cheltuielile cu prestaţiile externe au fost de 6,6 milioane lei, în scădere cu 12%. În acest context, pentru prima jumătate a anului, Promateris a raportat un nivel al indicatoruliu EBITDA de 9,3 milioane lei, cu mult peste cel din primele şase luni ale anului trecut, de circa 2,7 milioane lei.

"În perioada raportată, compania a continuat dezvoltarea accelerată cu prioritate a producţiei de ambalaje compostabile şi din materiale reciclate, în concordanţă cu strategia pe termen lung şi cu accentul nostru pe sustenabilitate. Linia de business Biomateris a devenit operaţională, a început utilizarea în producţia proprie precum şi vânzarea materialelor produse. Aceasta a avut un impact pozitiv semnificativ asupra P&L-ului în primele şase luni, faţă de un rezultat modest (EBITDA 2,68 milioane lei) la nivelul primului semestru 2023 (...). De altfel, la nivelul primului semestru din 2024, strategia societăţii a fost de îmbunătăţire a rezultatelor financiare şi de consolidare, precum şi de promovare a noilor produse, ceea ce a dus la o contractare temporară a volumului de afaceri, dar cu influenţă pozitivă asupra EBITDA", se arată în raportul companiei.

Pentru acest an, compania şi-a bugetat venituri de 133,4 milioane de lei şi un profit net de 3,4 milioane lei. Anul trecut, Promateris a avut o pierdere de aproape 4,7 milioane lei.

De menţionat că acţiunile producătorului de ambalaje biodegradabile şi compostabile au o lichiditate redusă la Bursa de Valori Bucureşti. Evaluarea bursieră a companiei este de circa 240 milioane lei.

Indici - apreciere de 0,69% pentru BET - FI

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la BVB, a avut un scădere de -1,86%, în vreme ce indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 0,16%, în intervalul avut în vedere. Indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a depreciat cu 1,76%, în perioada 26 august - 2 septembrie.

Aages - printre cele mai mari randamente dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile Aages se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 26 august - 2 septembrie, cu o creştere de 7,57%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se clasează titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, cu o creştere de 6,22%.

Fonduri de investiţii - randament de 1,26% pentru BT Index Austria ATX

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 23 - 30 august, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu o apreciere de 0,98%. Titlurile FDI SanoGlobinvest s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 0,88%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET-FI Index, care au urcat cu 0,64%.

Bitcoin a avut o scădere de 5,82%, în perioada 26 august - 2 septembrie, iar cotaţia aurului a coborât cu 0,06%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a rămas neschimbat, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb