Aproape aproximativ cît pe ce... perfect

E... aproape gata! Cum cine? Guvernul, frate! Aci... colea... mai avem doar la un colţ şi... ce mai... e gata!!! Păi, de ce credeaţi că am plecat eu din bogat coloratele "peisage" de toamnă ale frumoasei noastre patrii tocmai în "peisagele" tern-nisipoase ale Egipetului? Să mă distrez? Aş! Cui îi arde de paranghelii şi vizite oficiale, acuşi! Doar ca să-i salvez pe nevolnicii ăştia. Să poată face guvernul. Nu ştiţi cum e? "La umbra marilor copaci, nici iarba nu creşte". Aşa şi eu, dacă stăteam locului, chiar dacă n-aş fi vrut, mare şi înalt ca bradul cum sunt, tot făceam umbră pămîntului... Degeaba! Nu mai răsărea guvernul cel nou, nici la paştele cailor! Una două, se uitau iar la mine, mă întrebau, mă iscodeau, mă sîcîiau la cap cu tema lor de clasă. Da... puneţi măi copii mîna pe creion şi hîrtie şi rezolvaţi problema pe care v-am dat-o. Astea-s rolurile. Profesorul dă tema, elevul o rezolvă! Aşa, am plecat şi, iaca, guvernul e ca şi gata! Mă rog, aproximativ gata. Cît pe ce...! Care guvern? Habar n-am! Al lui Cîţu, al lui Cioacă, al PNL-ului, al PSD-ului... al cui o fi şi s-o nimeri. Ce, parcă asta contează? Guvern să fie! Şi o să fie! Cînd? Păi, nu zisei, e aproape gata!

Acest dialog sau poate monolog, interior sau poate exterior, deşi închipuit poate şi mai mult ca sigur este totuşi verosimil. Credibil. Ce mai... aproape adevărat! Şi chiar de n-ar fi, valoarea lui euristică rămîne neştirbită. El dă seamă despre una dintre cele mai importante, dominatoare şi plină de consecinţe trăsături ale epocii în care ne tîrîm existenţele: relativizarea. A tot şi a toate! Începînd, desigur, cu adevărurile ştiinţifice cele mai trainice. Majoritatea au devenit doar nişte "aproape adevăruri" care stau în picioare cît vor unii şi alţii dintre cei care scriu manualele de şcoală ori împart premiile Nobel şi medaliile în ştiinţe. Cînd calci timid, prima dată, pe terenul sacru al reginei ştiinţelor exacte, "Fizica", afli că genialul Newton a definit gravitaţia ca o forţă. I-a dat şi o expresie matematică, conform căreia nu doar mărul cade către pămînt, ci şi Pămîntul cade către măr, după o relaţie matematică care are în vedere produsul maselor celor două corpuri care trebuie musai împărţit la pătratul distanţei dintre ele, totul înmulţit cu o constantă universală, născută din capul numitului Newton. Vreo patru cinci ani mai tîrziu, dacă nu ai chiulit chiar de la toate orele de fizică, ai şansa să afli că gravitaţia nu poate fi o forţă, în sensul stabilit chiar de legile fizicii... aşa că un alt geniu, Einstein, a hotărît, tot de capul lui, că gravitaţia este doar efectul perceput de noi al distorsiunii cîmpului spaţio-temporal produsă de masa corpurilor aflate în ogorul cu pricina. Ce fel de distorsiune? Aşa, ca o adîncitură într-o plasă elastică. Bun... şi în ce se adînceşte scoarţa asta spaţio-temporală, dacă în afara ei nu există nici alt spaţiu, nici alt timp? Ete, na! Şi voi, acum! Treaba ei, important e că am găsit o explicaţie aproape perfectă pentru chestia care ne interesa: gravitaţia! Cu restul să-şi mai bată şi alţii capul. Şi îl bat săracii, capul vreau să zic, pînă în ziua de azi, fără să fi dat peste soluţia mult visată. Apropos de Fizică. Ştiaţi de ce aceeaşi rază de lumină aruncată asupra unei plăci de sticlă este, în acelaşi timp, reflectată sub un unghi drept, străpunge parţial placa de sticlă, o străpunge total cu efect de refracţie, respectiv o străpunge total în linie dreaptă, adică fără efect de refracţie? Aceeaşi rază de lumină, desigur! Nu ştiaţi? Întrebaţi-l pe Feynman! El o să vă spună că de la punctul A la punctul B, lumina (mă rog, fotonii) habar nu au să meargă în linie dreaptă, o iau razna fiecare pe drumul lui, şi nu ajung la destinaţie decît după ce au parcurs toate drumurile posibile dintre A şi B. Viteza medie a acestor fabuloase excursii reprezintă ceea ce noi numim viteza constantă a luminii. Ceea ce înseamnă că, funcţie de anumite proprietăţi locale ale mediului parcurs, viteza aceasta ar putea să fie diferită în două puncte diferite şi nicidecum aceeaşi. O ipoteză care aruncă la coş ideea constantei universale a vitezei luminii, pe care alţi fizicieni de geniu au adoptat-o deja ca premisă de lucru în explicarea altor faţete ale universului observabil, în care trăim. Şi aşa mai departe... nimic nu mai e sigur şi precis, doar aproximativ şi temporar exact, pînă apare o altă teorie încă şi mai aproape exactă!!!

Acum, vă daţi şi dumneavoastră seama, cu uşurinţă, că dacă în Cetatea Ştiinţei lucrurile au devenit doar aproximativ exacte, în lumea oamenilor şi a valorilor umane, lucrurile nu au cum să stea mai bine. În fapt, stau mult mai rău! Binele şi Răul sunt doar aproximări ale diferiţilor actori sociali. Frumosul şi Urîtul nu sunt decît două păreri la fel îndreptăţite ale diferitelor categorii de public care privesc acelaşi trablou. Legal şi Ilegal au fost înlocuite cu semi legal şi cvasi ilegal. Drept şi Nedrept, Permis şi Nepermis, Moral şi Imoral etc., dihotomiile din lumea valorilor noastre şi ale societăţilor în care trăim au fost de mult anulate. Cum? Simplu! Prin extensia cîmpurilor intermediare de aproximare. Aproximativ drept şi aproximativ nedrept, aproximativ moral şi aproximativ imoral etc. sunt teritoriile care au făcut irelevante punctele de extremă!!! Fostele puncte de reper s-au dizolvat!

De ce să fim absurzi, atunci, şi să cerem amărăştenilor noştri de politicieni să fie mai breji decît toţi oamenii de ştiinţă, toţi filosofii şi moraliştii, toţi slujitorii logicilor multivalente şi mă rog, toti ceilalţi oameni importanţi, serioşi şi cu ştiinţă de carte, nu glumă, care se închină de bună voie la Marele Zeu care a luat în stăpînire modernitatea şi moştenitoarea ei, post-modernitatea: Relativul Absolut!!! Cum să fie Iohannis perfect, cînd Feynman, ditai premiul Nobel, este doar un circar, unul ce a scos din mînecă snopul de fotoni coloraţi şi a convins pe toată lumea serioasă că lumina merge alandala pe oriunde şi peste tot, după cum o taie capul? Ce diferenţă este între elucubraţiile lui Higgs despre cîmpul creat de bosonul visat de el, prin care se plimbă toate celelalte particule ca să capete şi ele masă şi elucubraţiile lui Cîţu despre repunerea pe şine şi creşterea economică din România? Niciuna! Amîndouă sunt aproximativ exacte! Aproape, cît pe ce... perfecte!