Aproximativ şapte tone de echipamente de protecţie medicală, constând în 100.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi FFP3, sunt aduse din Turcia, vineri, cu o aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române.
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că măştile de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
"Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren", a transmis MApN.
MApN anunţă că dispune de forţe şi mijloace gata în orice moment să sprijine autorităţile centrale şi locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare.