Arabia Saudită importă motorină din Rusia şi livrează propria sa producţie Europei

A.F.
Internaţional / 26 mai 2023

Arabia Saudită importă motorină din Rusia şi livrează propria sa producţie Europei

Arabia Saudită importă milioane de barili de motorină rusească pe care Europa nu o mai vrea şi simultan trimite spre UE propria sa producţie de motorină, transmite Bloomberg.

Datele furnizate de firma de analiză Kpler arată că în luna aprilie Arabia Saudită a importat din Rusia o cantitate de 174.000 de barili de motorină în fiecare zi, cel mai ridicat nivel de după 2017, iar importurile au continuat să crească în luna mai. Simultan, Arabia Saudită a devenit principalul furnizor de motorină al Europei, devansând cu mult Rusia începând din luna februarie.

Ţara din Orientul Mijlociu nu trimite Europei aceiaşi carburanţi pe care îi importă din Rusia, pentru că asta ar fi o încălcare a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, creşterea importurilor de motorină ale regatului saudit are legătură cu lucrările de mentenanţă la rafinăriile sale.

Potrivit Kpler, Arabia Saudită a devansat SUA şi a devenit luna trecută al doilea mare exportator mondial de motorină. Aproximativ 35% din exporturile totale realizate de Arabia Saudită în luna aprilie au mers spre ţări din Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Majoritatea acestor livrări au provenit din porturile Jubail şi Yanbu din Arabia Saudită. O parte din livrări au mers şi spre Africa. În contrast, motorina din Rusia a ajuns în regatul saudit prin porturile Ras Tanura şi Jizan.

Importurile de motorină ale Arabiei Saudite ar urma să crească de la o medie de 31.500 de barili pe zi în 2022 până la o medie de 150.000 de barili pe zi în restul acestui an, estimează Iman Nasseri, director la firma de consultanţă FGE.

Aceste fluxuri comerciale sunt un alt exemplu al modului în care piaţa petrolieră a absorbit până acum sancţiunile agresive introduse de statele occidentale, printre care se numără şi un plafon de preţ, impus vânzărilor de petrol ale Rusiei, permiţând ţiţeiului şi carburanţilor ruseşti să continue să ajungă pe piaţă în cantităţi mari.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Profitul e sfant,

    Pentru tarile LIBERE 

    Cumpara ieftin de la rusi si vand scump la europeni…

    1. Europa a ajuns de rasul curcilor galactice. Nu exista tara pe glob care sa nu isi bata joc de UE si sa faca si un ban din asta.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb