ARMISTIŢIU SAU DIN NOU LA LUPTĂ? Gheorghe Iaciu cere revocarea reprezentanţilor acţionarilor SIF Muntenia

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 martie 2013

Gheorghe Iaciu cere revocarea reprezentanţilor acţionarilor SIF Muntenia

Iaciu: "Eforturile acţionarilor au dus la o reformare rapidă a abordării administrării SIF4"

Omul de afaceri Gheorghe Iaciu a solicitat SAI Mun-tenia, administratorul SIF Muntenia, să completeze ordinea de zi a Adunării Generale din 25-26 aprilie, cu propunerea de revocare a actualului Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor (CRA) şi alegerea unuia nou.

Alegerea CRA a reprezentat de circa un an de zile miza proceselor dintre cele două tabere care se luptă la SIF 4 - Gheorghe Iaciu, pe de o parte, şi Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest, pe de altă parte.

Gheorghe Iaciu, cel mai mare acţionar al SIF Muntenia, cu o deţinere de 5%, ne-a declarat că urmăreşte eliminarea situaţiei actuale, "care practic lasă Administratorul (SAI Muntenia) nesupravegheat".

De aproximativ un an de zile, un grup de acţionari SIF4, în frunte cu Iaciu, se luptă cu SAI Muntenia, încercând să îndepărteze administratorul, ambele tabere câştigând unele bătălii în instanţă, fără însă să îşi adjudece războiul.

Într-o şedinţă maraton, grupul "Iaciu" şi-a impus, vara trecută, un Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor însă Tribunalul Bucureşti a suspendat deciziile respective.

O cale de "împăcare" pare să fie vânzarea SAI Muntenia către SIF1 Banat Crişana, tranzacţie supusă, în prezent, atenţiei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Consiliului Concurenţei.

La un an de la izbucnirea conflictului, Gheorghe Iaciu consideră că eforturile acţionarilor au dus la o reformare a administrării SIF4.

Domnia sa ne-a declarat: "La un an de la Adunarea Generală a Acţionarilor având ca obiectiv principal Aprobarea Rezultatelor pe 2011, constat că eforturile acţionarilor au dus la o reformare rapidă a abordării administrării SIF4 şi la atingerea obiectivelor cheie pentru acţionari, respectiv: activ net cu potenţial mare de creştere asociat cu schimbarea politicii contabile, profitabilitate mare, dividende conform aşteptărilor, valoare pe acţiune aproape dublă, management competent".

Gheorghe Iaciu este de părere că Raportul pe 2012 este bun, iar perspectivele pot fi şi mai bune: "Probabil se va alege un Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor care va reflecta actualul acţionariat, se vor închide procesele dintre acţionari şi SIF4, se va transparentiza activitatea Administratorului.

Sper ca Strategia Administratorului să ia în considerare soluţii pentru companiile nelistate, pentru companiile cu deţineri minoritare, să elimine provizioanele şi să realizeze, în companiile în care SIF4 este majoritar, profituri în linie cu aşteptările acţionarilor".

Gheorghe Iaciu a mai precizat că le urează investitorilor să îşi atingă obiectivele propuse în anii care vin.

Gheorghe Iaciu, dar şi CRA-ul ales în vară, au mai solicitat SAI Muntenia convocarea AGA, având ca subiect revocarea administratorului şi alegerea altei societăţi de administrare pentru SIF Muntenia.

Administratorul a refuzat, pe motiv că cererile de convocare nu cuprind şi propuneri pentru viitorul admistrator.

Potrivit solicitării transmise luni către SAI Muntenia, Iaciu propune pentru CRA aceleaşi nume alese în AGA din vară, respectiv Adrian Andrici, Olimpiu Blăjuţ, Răzvan Lefter, Marcel Gheorghe, Daniel Pandele, Gabriel Vasile, Florin Cazan, Ştefan Gioga, Cristian Alexandru Ştefănescu, Catălin Mancaş şi Dan Sârboiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iaciu are propunere si pentru CA-ul de la SIF5

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb