AROBS a înregistrat o cifră de afaceri de 299,8 milioane de lei în anul 2022

S.B.
Piaţa de Capital / 26 iulie 2023

AROBS a înregistrat o cifră de afaceri de 299,8 milioane de lei în anul 2022

AROBS Transilvania Software anunţă publicarea rezultatelor financiare pentru anii 2022, 2021 şi 2020 conform standardelor IFRS, un pas important în finalizarea procedurilor privind listarea pe Piaţa Principală a BVB.

Situaţiile financiare în format IFRS au fost auditate de BDO România.

"Publicarea situaţiilor financiare auditate conform IFRS pentru anii 2022, 2021 şi 2020 este un nou pas important în procesul de transfer pe Piaţa Principală. Următorul nostru obiectiv vizează finalizarea prospectului şi transmiterea acestuia către ASF pentru aprobare, astfel încât investitorii vor putea tranzacţiona acţiunile AROBS pe Piaţa Principală a BVB în luna septembrie a acestui an. Realizarea acestui transfer ne permite accesarea unor variante alternative de finanţare, precum obligaţiuni şi majorări de capital, şi reprezintă un pas semnificativ pentru ca AROBS să devină un jucător important pe piaţa globală de servicii şi produse IT, pornit de la Cluj. Ceea ce distinge AROBS în acest domeniu este complementaritatea diviziilor noastre, Software Services şi Software Products, prin care oferim servicii şi produse pe mai multe pieţe şi pentru o mare varietate de industrii. Specializarea pe verticale, precum automotive, travel sau medical, completată cu AI, RPA, şi alte tehnologii inovatoare, reprezintă un diferenţiator major pe pieţele pe care suntem prezenţi", a declarat Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

Conform situaţiilor financiare în format IFRS, AROBS a înregistrat în anul 2022, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 299,8 milioane de lei, o creştere cu 61% faţă de anul 2021, EBITDA normalizată de 70,6 milioane de lei, +35% faţă de anul 2021, şi un profit net normalizat de 53,1 milioane de lei, o apreciere de 15% comparativ cu 2021. EBITDA normalizată reprezintă EBITDA fără impactul non-cash al Stock Option Plan (SOP), iar profitul net normalizat exclude efectul generat de programele SOP.

În ceea ce priveşte veniturile aferente liniilor de business din cadrul grupului, divizia de Software Services a generat venituri de 240,1 milioane de lei în 2022, în creştere cu 87% faţă de 128,5 milioane de lei în 2021. Această majorare este atât organică, prin creşterea numărului de clienţi şi proiecte, cât şi se datorează noilor achiziţii realizate începând cu anul 2021, precum şi adăugării în portofoliu de noi expertize în zona serviciilor software. Veniturile generate de produsele software s-au ridicat la 58,7 milioane de lei, comparativ cu 48,9 milioane de lei în 2021, o creştere de 20%.

"Trecerea de la Standardele Române de Contabilitate la IFRS a reprezentat un moment semnificativ şi un efort intens pentru echipa financiară din companiile din AROBS, având în vedere complexitatea Grupului nostru, cu o amprentă geografică diversă şi cu un număr considerabil de companii nou-intrate. Rezultatele IFRS sunt în mod natural aliniate cu cifrele pe care le-am prezentat până acum investitorilor noştri, cu câteva diferenţe minore generate de principiile de recunoaştere conform IFRS. Un aspect extrem de important este faptul că, odată cu trecerea la publicarea rezultatelor în standardul IFRS, acţionarii AROBS deţin elemente de comparabilitate a grupului nostru cu alţi jucători din industrie la nivel global. În plus, odată cu trecerea la acest standard, suntem încrezători că vom atrage o gamă mai largă de potenţiali investitori şi parteneri din întreaga lume, consolidând poziţia noastră de lider în tehnologie nu numai în România, dar şi pe scena internaţională", a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Un gigant IT romănesc care încearcă să bată pasul pe loc și chiar reușeste

    1. te simt ca ești de la concurenta, arobs va cam ia cota de piață, a achiziționat 9 companii în 2 ani, creste ca făt frumos

      Cateva din cele 9 sunt companii proprii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb